Dacă Statele Unite vor tăia fondurile şi Ucraina "îşi pierde unitatea”, ţara va fi învinsă de Rusia, a avertizat marţi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat postului american de televiziune Fox News.

Citește și: VIDEO „Acest război trebuie să se încheie”. Ucraina, primul atac cu rachete balistice în Rusia

”Dacă taie (fondurile americane), cred că vom pierde”, a declarat categoric Zelenski în interviul citat de Agerpres.

Interviul cu preşedintele ucrainean a fost difuzat în cadrul emisiunii „Special Report”, cu ocazia marcării a 1000 de zile de război între Rusia şi Ucraina.

Zelenski: Există pericolul să pierdem unitatea Europei

„Bineînţeles, orice ar fi, vom rămâne şi vom lupta. Avem producţie, dar nu este suficient pentru a câştiga. Şi cred că nu este suficient pentru a supravieţui. Dar va fi, dacă aceasta este alegerea americană, atunci vom decide ce avem de făcut”, a nuanţat Zelenski pentru Fox News.

„Această perioadă, acest moment depinde, cred, de unitatea noastră în Ucraina şi cred că ceea ce este foarte periculos este să pierdem unitatea în Europa şi, mai important, unitatea dintre Ucraina şi Statele Unite”, a argumentat liderul ucrainean.

Joe Biden, undă verde pentru minele antipersonal

Președintele american Joe Biden a aprobat furnizarea de mine antipersonal pentru Ucraina, renunţând la politica sa din 2022 şi atrăgându-şi critici din partea grupurilor care militează pentru controlul armamentului.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: O familie locuiește de peste 40 de ani într-o casă din mijlocul unui sens giratoriu și spune că este în regulă- antena3.ro

Citeste si: Reacția SUA după ce Vladimir Putin a schimbat doctrina nucleară a Rusiei. Anunțul făcut de Casa Albă- wowbiz.ro

Autorităţile americane consideră că acest ajutor suplimentar ar putea stopa avansul rusesc din ultimele săptămâni.

„Atunci când sunt utilizate împreună cu alte muniţii pe care le furnizăm deja Ucrainei, scopul este ca acestea să contribuie la o apărare mai eficientă”, a declarat un oficial de rang înalt pentru Washington Post, sub rezerva anonimatului.

Oficialul a declarat că factorii de decizie ucraineni s-au angajat să nu amplaseze minele în zonele dens populate.

Joe Biden a fost mult timp reticent în a furniza aceste mine din cauza consecinţelor pe care le-ar putea avea asupra civililor.

Citeste si: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea- kfetele.ro

Citeste si: Momente de coșmar pentru Cristina Spătar: "A venit cu toată viteza și a intrat în mine, fără nicio frână"- radioimpuls.ro

Citeste si: Descoperire arheologică rară, la Zidul lui Hadrian: Un mâner vechi de 2.000 de ani arată cât de celebri erau gladiatorii în antichitate- antena3.ro

Cu toate acestea, progresele realizate de armata rusă pe teren în ultimele luni au obligat Casa Albă să găsească noi modalităţi de a ajuta Kievul, în special după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, care ar putea pune sub semnul întrebării acest ajutor militar.

Coreea de Nord, un nou transport de arme pentru Rusia

Coreea de Nord a furnizat recent Rusiei sisteme de artilerie suplimentare pentru a-și sprijini eforturile de război împotriva Ucrainei, în timp ce unele dintre miile de trupe nord-coreene dislocate în Rusia au început să se

angajeze în luptă, a informat miercuri agenția de spionaj din Coreea de Sud.

Într-o ședință cu ușile închise la parlamentul sud-coreean, Serviciul Național de Informații a declarat că Coreea de Nord a exportat tunuri autopropulsate de 170 mm și sisteme de lansare de rachete multiple de 240 mm în Rusia.

Serviciile de informații din Coreea de Sud au evaluat că aceste arme sunt un tip de artilerie pe care armata rusă nu o operează, așa că Kim Jong-un a trimis probabil și personal pentru a-i învăța pe ruși cum să le folosească și să se ocupe de întreținerea lor. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si