Revoltător ce se întâmplă cu pacienții cu dizabilități. Închiși în cuști și legaţi cu cârpe, de paturi, la spital
Pacienții care au parte de dizabilități sunt închiși în cuști cu ramă metalică și plexiglas transparent, în timp ce alţii sunt legați cu sfori de marginea patului, la un spital din Sighetu Marmației.
Potrivit observator.tv, Centrul de Resurse Juridice și Tonal a lansat un apel către autorităţi şi a cerut intervenţia ministrului Sănătăţii, după ce mai mulţi pacienţi cu dizabilităţi psihosociale şi intelectuale au fost surprinşi închişi cuşti sau legaţi cu cârpe de paturi, la Centrul de Recuperare pentru Persoane cu Handicap și la Secția de psihiatrie I Bărbați din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației,în Maramureș.
„Azi, 3 septembrie 2019, Centrul de Resurse Juridice și Tonal lansează un apel urgent la acțiune, urmare a unor situații deosebit de grave identificate la Centrul pentru de Recuperare pentru Persoane cu Handicap (fosta secție de dermatologie din curtea Spitalului Municipal) și la Secția de psihiatrie I Bărbați din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației, județul Maramureș. ”
Situațiile observate de CRJ și Tonal încalcă drepturile fundamentale ale omului.
La CRRPH Sighetu Marmației (centrul din curtea Spitalului Municipal) la orele 13:30:
Opt persoane cu dizabilități psihosociale și intelectuale erau închise în cinci cuști; cuștile sunt de aproximativ 2,5 m înălțime, cu ramă metalică și plexiglas transparent; Trei persoane erau legate cu cămăși și fâșii din cârpe; Canalizarea se deversa în spatele clădirii, pe sol – miros pestilențial de fecale în curtea în care beneficiarii ar trebui să își petreacă timpul; Nu există personal specializat și singurii care ar fi putut desfășura activități cu cei 30 de beneficiari ai centrului erau o asistentă medicală și trei infirmieri; Singurele informații disponibile la fața locului erau exclusiv de ordin
medical; nu au fost prezentate planurile de intervenție psiho-socială.
La Secția de Psihiatrie I „ Bărbați” Sighetu Marmației:
Condiții insalubre, aglomerare, lipsă de personal specializat, subfinanțare importantă; Situații cu risc ridicat de vătămare, autovămare și agresivitate; Dificultăți procedurale majore în internarea pacienților, în relația cu serviciul de ambulanță; Terapie exclusiv medicamentoasă (fără programe psihoterapeutice); Dificultăți în gestionarea internărilor nevoluntare; Discriminare pe criterii diagnostice prin aglomerarea secțiilor de psihiatrie
de la Sighetu Marmației, cu cea mai grea cazuistică din Maramureș. Suntem martorii unei situații dramatice, situație rămasă încremenită în timp, în trecut, ce încalcă toate tratatele internaționale de drepturile omului: Convenţia europeană a Drepturilor Omului; Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi; Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina de la Oviedo. Imaginile din instituțiile vizitate sunt o reflexie a priorităților și a valorilor morale ale societății noastre" se arată în comunicatul transmis de CRJ.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a anunțat control la spitalul din Sighetu Marmației, în urma apelului lansat de de Centrul de Resurse Juridice și Tonal.
„Aveam programată vizita pentru luni. Aşa cum am efectuat vizita la Poiana Mare (n.r.
– Spitalul de Psihiatrie Cronici Poiana Mare), urmează cea de la Sighet, Socola, dar şi altele”, a transmis Sorina Pintea.