In articol:
- Ce spune secretarul general al ONU, Antonio Guterres
- Rusia acuză SUA de diluarea rezoluției ONU
- "Este un pas în direcția bună"
- Numărul victimelor crește în Gaza
Război Israel-Hamas. Rezoluţia ONU a fost adoptată cu 13 voturi pentru, niciunul împotrivă şi două abţineri- Statele Unite şi Rusia, transmite presa internațională.
Consiliul ONU "cere tuturor părţilor să autorizeze şi să faciliteze furnizarea imediată, sigură şi fără obstacole a ajutoarelor umanitare la scară largă" în Gaza şi cere "luarea de urgenţă" a unor măsuri în acest sens şi "crearea de condiţii pentru o încetare durabilă a ostilităţilor".
Rezoluția ONU mai cere, de asemenea, utilizarea "tuturor căilor de acces şi circulaţie disponibile în Fâşia Gaza" pentru livrarea de combustibil, alimente şi echipamente medicale pe întreg teritoriul.
Ce spune secretarul general al ONU, Antonio Guterres
"Un armistiţiu umanitar este singurul mod de a începe să răspundă nevoilor disperate ale populaţiei din Gaza şi de a pune capăt coşmarului", a reacţionat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care "sperase" la mai multe eforturi din partea Consiliului.
Palestinienii din Gaza consideră că rezoluția ONU este o măsură insuficientă şi nu răspunde situaţiei catastrofale "create de maşina de război" a Israelului.
Rusia acuză SUA de diluarea rezoluției ONU
Rezoluţia supusă votului de către ţările arabe în Consiliul de Securitate al ONU a fost practic diluată din cauza schimbărilor impuse de SUA, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, la şedinţa Consiliului de Securitate al ONU, conform News.ro.
"Sub presiunea SUA(...) fiecare nouă versiune a textului a fost privată de prevederi dintre ce în ce mai importante", a declarat el. „Ca urmare, versiunea care a fost supusă la vot astăzi s-a dovedit extrem de diluată, inclusiv privind mecanismul care ar urma să vizeze facilitarea aprovizionării cu ajutoare umanitare în Gaza şi asigurarea monitorizării acestuia”, a adăugat diplomatul.
"Este un pas în direcția bună"
Votarea de către Consiliul de Securitate al ONU a unei rezoluţii care cere ajutor umanitar "la scară largă" pentru Gaza este "un pas în direcţia corectă", a declarat ambasadorul palestinian la ONU, insistând însă asupra necesităţii unei "încetări imediate a focului", relatează Agerpres.
"Această rezoluţie este un pas în direcţia bună, trebuie aplicată şi însoţită de o presiune masivă pentru o încetare imediată a focului. Repet, o încetare imediată a focului", a insistat Riyad Mansour în faţa Consiliului.
Pe de altă parte, Hamas, la putere în Gaza, consideră "insuficientă" rezoluţia votată vineri de Consiliul de Securitate al ONU prin care se cere livrarea de ajutoare umanitare către teritoriul palestinian.
Numărul victimelor crește în Gaza
Numărul palestinienilor ucişi în Fâşia Gaza a crescut la 20.057 de la începutul războiului, a anunţat vineri autoritatea sanitară controlată de Hamas în teritoriu, potrivit Al Jazeera.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În ultimele două zile, aproximativ 390 de persoane au fost ucise. Un total de 53.320 de persoane au fost rănite, inclusiv mii de minori, adaugă sursa citată.
Ofensiva militară israeliană pentru eliminarea Hamas în Gaza a fost declanşată de cel mai grav masacru din istoria Israelului, comis de teroriştii Hamas şi alte grupuri la 7 octombrie.