Marius a fost găsit fără suflare în Bari, Italia. Bărbatul în vârstă de 41 de ani nu avea adăpost și a fost răpus de temperaturile ridicate.
Românul de 41 de ani era cunoscut de oamenii din zonă și de voluntarii Asociației Incontra, care au încercat să îl ajute împreună cu autoritățile locale. Deși i s-a oferit sprijin, bărbatul a refuzat constant orice formă de ajutor.
Cadavrul a fost găsit lângă un supermarket
Trupul său neînsuflețit a fost găsit pe via Carabellese, în cartierul Japigia, în apropierea unui supermarket, informează publicația La Repubblica, locul pe care românul îl considera un adăpost permanent.
Citește și: Un moldovean și-a stropit cu motorină partenera. Bărbatul a încercat apoi să îi dea foc: ”Te ard de vie”
„Strada era casa lui, aici, pe via Carabellese, lângă supermarketul Eurospin. Acolo își construise un refugiu, protejat de o copertină, mângâiat de apa rece și de afecțiunea sinceră a cartierului”, au spcris pe Facebook voluntarii asociației.
Cei care l-au cunoscut pe Marius spun că acesta se confrunta cu dependența de alcool, ceea ce a și contribuit la sfârșitul său. Și temperaturile foarte ridicate au avut un rol important în moartea acestuia.
„Nu putem judeca refuzul lui, ci trebuie doar să îl respectăm. Și putem mulțumi pentru prezența constantă a instituțiilor, a voluntarilor și a cetățenilor activi. Nenumărate au fost ajutoarele oferite lui. Marius era fratele nostru, parte din familia noastră. Marius, o inimă cu multe răni. Chiar aseară îi adresaserăm ultimul salut, ultimul zâmbet. Astăzi, din cauza acestei călduri infernale, trupul lui deja încercat de boli și de singurătate a cedat”, au precizat voluntarii.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Policlinicii din Bari.
„Am vrut să fiu prezent la morgă pentru a-i primi trupul, pentru a da, măcar printr-un salut, demnitate și respect celui care trăiește și moare adesea ca un om invizibil. Am încercat să îl convingem mult timp să accepte ajutor, dar din păcate fără succes. Era urmărit constant de serviciul de intervenție socială de urgență și de voluntarii și voluntarele de la Incontra, îngerii orașului nostru.
Viziunea asupra viitorului trebuie să fie o responsabilitate colectivă. Nu este suficient să ne facem partea și să facem ce este posibil, trebuie să facem, împreună, mai mult decât este posibil”, a declarat Michelangelo Cavone, consilierul pentru politici sociale.