In articol:
Îngerul păzitor este entitatea care ne păzește pe drumul vieții. Spunea rugăciune care face minuni atunci când o rostești. Părintele Cleopa a declarat că puterea acestor cuvinte este mare și dacă este rostită constant ne va feri de orice rău lumesc.
Rugăciune către Îngerul tău păzitor
„Sfinte îngere, cel ce stai înaintea la al meu suflet, nu mă lăsa pe mine, nici nu te depărta de mine.
Nu da loc celui viclean, ca să-mi stăpânească sufletul.
Întărește mâna mea cea slabă și neputincioasă și mă îndreptează la calea cea drepta. Așa, sfinte îngere al lui Dumnezeu, păzitorul și acoperitorul sufletului meu celui, iartă-mi toate cu câte te-am mâhnit în toate zilele mele și orice am greșit în această zi.
Acoperă-mă în această noapte și mă păzește de toată ispita celui potrivnic, ca să nu mânii cu nici un păcat pe Dumnezeu; și te roagă pentru mine către Domnul, ca să mă întărească întru frica Sa și vrednic să mă arate pe mine, robul Său, bunătății Sale.
Citeste si: Cât timp se spune „Hristos a înviat” la creștinii ortodocși
Cine a fost părintele Cleopa
Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa a fost unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici şi predicatori pe care i-a avut Mănăstirea Sihăstria şi Moldova.
Citeste si: Săptămâna Luminată 2021. Ce este interzis să faci în zilele de după Paște
Cleopa a fost ucenic al părintelui Paisie Olaru şi, în 1929. La 17 ani a mers către obștea schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Constantin a fost uns în monahism în august 1937, primind numele Cleopa.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Părintele Cleopa a ajuns egumenul schitului şi apoi a fost făcut arhimandrit când lăcaşul s-a ridicat la rang de mănăstire. Timp de 34 de ani neîntrerupt, din anul 1964 şi până în 1998, Ilie Cleopa a fost stareţ al mănăstirii Sihăstria, din Neamţ.