Preţurile de consum în luna septembrie 2021, comparativ cu luna august, au crescut cu 0,8%, potrivit comunicatului transmis de INS. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021, comparativ cu luna septembrie 2020, este uriașă: 6,3%.

Citeste si: Premierul desemnat Dacian Cioloș începe negocierile pentru formarea unui nou Guvern

De la începutul acestui an, prețurile la energia electrică au crescut cu peste 23%, la gazele naturale cu peste 20 de procente, iar la combustibili cu 13%.

Aceste majorări au adus scumpiri în lanț la produsele alimentare și nealimentare, dar și la servicii- vezi lista completă aici.

Salariul mediu net, cu 58 de lei mai mic

Câştigul salarial mediu nominal net în luna august a scăzut cu 58 lei (-1,6%), la 3.487 lei, faţă de luna precedentă, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"În luna august 2021, câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.688 lei, cu 92 lei (-1,6%) mai mic decât în luna iulie 2021. Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.487 lei, în scădere faţă de luna precedentă, cu 58 lei (-1,6%)", se spune în comunicatul INS.

Citeste si: Salariul minim pe economie va ajunge până la 2.550 de lei. Hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial

Citeste si: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul- catena.ro

Citeste si: Sora lui Jador rupe tăcerea despre decizia luată de manelist, după ce a anunțat despărțirea de Oana Ciocan: „Așa e mai bine pentru el”. Camelia Dumitrache a vorbit fără rețineri despre asta- wowbiz.ro

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (8.377 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.957 lei). 

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,5%, mai arată datele INS.

Scumpiri explozive de la o lună la alta

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 6,3% în luna septembrie 2021, de la 5,3% în august, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 8,71%, mărfurile alimentare cu 4,26%, iar serviciile cu 3,75%, potrivit datelor publicate marţi de

Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform INS, preţurile de consum în luna septembrie 2021 comparativ cu luna august 2021 au crescut cu 0,8%. Cele mai mari creșteri de prețuri din septembrie, față de luna anterioară, s-au înregistrat la cartofi (peste 18%) și legume (peste 5%).

Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 5,6%, în timp ce rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2020 a ajuns la 6,3%.

Citeste si: Creșterea economică peste așteptări nu se simte în buzunarele românilor

Anunțul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu: "Creșterile din toamnă vor fi foarte mari"

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, conform unei prezentări realizate în august de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

Citeste si: Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat! Nu am depășit niciodată viteza, trec doar pe trecerea de pietoni.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este starea de sănătate a sorei Regelui Charles- radioimpuls.ro

"Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari.

Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%", a spus Isărescu cu două luni în urmă.

Citeste si: Salariul minim, trai în sărăcie

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si