In articol:
- Cum se traduce creșterea salariului minim pe economie doar în anumite sectoare de activitate?
- Ce măsuri fiscale vor intra în vigoare începând cu 1 noiembrie 2023?
După o perioadă cu promisiuni, Guvernul a decis să majoreze salariul minim pe economie. Acest lucru va avea loc doar pe hârtie pentru că veniturile nete ale angajaților nu se vor modifica.
Cum se traduce creșterea salariului minim pe economie doar în anumite sectoare de activitate?
Salariile brute vor fi majorate la 4582 în construcții şi la 3436 de lei în agricultură și în industria alimentară. Veniturile vor rămâne aceleași iar angajații vor fi obligați să își plătească singuri către stat CASS, contribuţia la sănătate 10%.
Acesta este motivul pentru care veniturile nete vor rămâne neschimbate în urma majorării.
Cu o lună în urmă, Guvernul a vrut să majoreze salariile în aceste domenii de activitate, dar la o valoare mai mică. Era vorba de 4.500 de lei în construcții și 3.300 de lei în agricultură și industrie alimentară.
Tot la acea vreme s-a constatat și o problemă.
Astăzi, Guvernul a luat decizia de a adopta ordonanța de urgență prin care sunt prevăzute aceste majorări salariale.
Ce măsuri fiscale vor intra în vigoare începând cu 1 noiembrie 2023?
Măsurile fiscale adoptate ar urma să intre în vigoare în două etape: de la 1 noiembrie și de la 1 ianuarie 2024. Printre modificările care vor intra în vigoare de la 1 noiembrie 2023 se numără:
- Nu se mai acordă scutire de la plata contribuției pentru sănătate (CASS) pentru angajaţii din construcţii şi agricultură
- IT-știi sunt scutiţi de cota din contribuțiile pentru pensii (CAS) corespunzătoare fondului de pensii administrat privat( cota 4,75% începând cu anul 2024), în limita unui salariu brut de 10.000 lei
- Nu se mai acordă scutire CAM (contribuție asigurătorie de muncă) pentru angajaţii din construcţii, agricultură și industria alimentară.