Scandal pe dublarea alocațiilor. Anunțul ministrului Finanțelor
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că nu există bani la buget pentru dublarea alocațiilor, acuzând Parlamentul că a luat decizia „din pix”.
„Au fost aprobate în Parlamentul României, au fost dublate, în acest context al atacurilor asupra Guvernului, fără să aibă sursă de finanțare. În momentul în care bugetul era deja distribuit. Ce să facem acum? Costurile cu alocațiile sunt 6,3 miliarde. Suntem în plină criză globală, nu numai în România, peste tot în lume sunt economii care sunt la pământ. Dacă aveam această discuție în momentul când se făcea bugetul, era altceva, puteai să aloci bani și discutam despre la timpul lui.
Citeste si: Rusaliile 2020: Veste bună pentru toți românii. Anunț oficial
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Dar a venit în mijlocul anului, fără sursă de finanțare. Aici nu ai cum să discuți, trebuie să luăm bani de undeva. Putem să taxăm, să vă taxăm pe dumneavoastră sectorul privat, mai mult. Putem să tăiem bani de la investiții sau putem să ne împrumutăm și mai mult, dar asta înseamnă și alte costuri. Astea sunt variantele”, a spus Florin Cîțu, la Digi24.
„Legea, așa cum este ea, nu spune sursa de finanțare și asta înseamnă că e neconstituțională. Orice proiect de lege care crește cheltuielile la buget trebuie să aibă și o sursă de finanțare”, a adăugat ministrul Finanțelor.
Citeste si: Restricții de circulație în București. Harta arterelor închise în weekend
„În ultima perioadă am fost întrebat de alocații și pensii. Dar de ce nu mă întreabă nimeni dacă o să dublez investițiile?”, a mai spus Florin Cîțu.