Scenariul în care ar începe "Al Treilea Război Mondial", dezvăluit de un înalt oficial NATO. "Dacă tancurile ruseşti..."
Scenariul în care ar începe "Al Treilea Război Mondial" a fost discutat în mod serios de un înalt oficial din alianța NATO.
Dacă tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev, ar începe al "Treilea Război Mondial", a declarat vineri ministrul italian al apărării, Guido Crosetto.
Citește și: Viktor Orban, premierul Ungariei, șochează din nou Occidentul
Declarația șocantă a înaltului oficial din cadrul NATO a fost făcută în cadrul unei conferinţe la Roma pe tema "Perspective europene pentru o apărare comună", relatează EFE.
Guido Crosetto a dezvăluit acest scenariu presei italiene după o întâlnire cu omologul său francez Sebastien Lecornu în marja reuniunii care se axase pe sprijinul necesar Ucrainei şi pe apărarea flancului estic al NATO.
Potrivit ministrului italian, cel de-al Treilea Război Mondial ar putea începe "în momentul în care tancurile ruseşti ar ajunge la Kiev" şi deci "la frontierele Europei".
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
"A ne asigura ca acest lucru să nu se întâmple este singura modalitate de a opri declanşarea celui de-al Treilea Război Mondial", a subliniat Crosetto.
În acelaşi timp, ministrul italian a ţinut să accentueze că ţările NATO nu fac decât să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse.
Crosetto asigurase deja joi că ţara sa va trimite doar arme defensive care să permită apărarea Ucrainei de agresiunea rusă şi pentru a "opri" o escaladare a conflictului.
"Trebuie să avem curajul de a lua decizii dificile pentru a evita situaţii mai grave. Ţările europene şi din NATO sunt primele care doresc să evite escaladarea. Cu toţi aşteptăm posibilitatea de a se ajunge la negocieri pentru pace", a spus ministrul în cadrul unui interviu preluat de Agerpres.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Crosetto a profitat de intervenţia sa pentru a dezminţi informaţiile difuzate de publicaţia Il Corriere della Sera cu privire la un presupus transport de drone de ultima generaţie pentru Ucraina, care nu ar fi fost inclus în decretele aprobate de executiv.
"Neg asta, dacă ar fi adevărat, ar fi o crimă pentru că Ministerul Apărării şi statul nu sunt la curent, iar cineva ar trebui să ajungă la închisoare", a afirmat el, la o zi după ce detaliase faptul că Italia va colabora cu Franţa pentru a furniza Ucrainei rachete antiaeriene Samp/T.
Pentru Ministerul italian al Apărării, noul transport de armament şi echipamente către Ucraina, al şaselea aprobat recent de Parlament, este "inexpugnabil chiar şi din punct de vedere pacifist".
"Ajutorul pentru Ucraina, inclusiv militar este ceea ce îndepărtează posibilitatea unei escaladări dramatice a conflictului", a adăugat Crosetto, subliniind că "nu există niciun conflict între italieni şi ruşi".