Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi-a continuat creşterea în luna mai, ajungând la un maxim istoric de 8,1%, în condiţiile în care războiul din Ucraina a provocat o explozie a preţurilor la energie şi alimente, transmite presa internațională.
Citeste si: VIDEO- Asta-i România! Suntem sufocați de scumpiri
Este o vorba despre un nivel al inflaţiei de patru ori mai mare faţă de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), care se aștepta la o creştere a preţurilor de doar 2%.
România, în topul scumpirilor din statele UE
Pentru România avem disponibile în acest moment doar datele din aprilie 2022. La nivelul lunii trecute, rata anuală a inflaţiei urcase la 13,8%, creștere galopantă despre care BNR estimează că va continua și în următoarele luni.
În spațiul UE, doar două țări aveau în aprilie rate ale inflației mai mari decât cea din România- este vorba de Estonia, cu 19,1% și Lituania, cu 16,6% .
Citeste si: Salarii majorate pentru bugetari, pe ordinea de zi a Parlamentului
O altă țară baltică vine imediat după România în topul scumpirilor, Letonia- cu 13,1% în aprilie, în timp ce Olanda și Slovacia aveau o rată a inflației de 11,2%, respectiv 10,9%.
Cum au evoluat prețurile în luna mai 2022
Potrivit estimării preliminare publicate marţi de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 8,1% în luna mai 2022, de la un nivel de 7,4% în luna aprilie.
Este cea mai puternică creştere în ritm anual a preţurilor de consum înregistrată de zona euro după 1997, când au început să fie publicate date statistice cu privire la zona unică.
Citeste si: Băncile o duc bine în România. Au făcut profit record în 2022
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Cifra anunţată de Eurostat este peste estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 7,7% în luna mai.
Creşterea inflaţiei în zona euro se explică prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o creştere de două cifre, cu un avans 39,2%, în timp ce preţurile la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 7,5%.
Care sunt țările cu cele mai stabile prețuri în UE: Malta (5,6%), Franța (5,8) și Finlanda (7.1%).
Topul scumpirilor din zona euro
Estonia- 20,1% (rata anuală a inflației)
Lituania- 18,5%
Letonia- 16,4%
Slovacia- 11,8%
Grecia- 10,7%
Olanda- 10,2%
Belgia- 9,9%
Germania- 8,7%
Spania- 8,5%
Italia- 7,1%
Sursa: Eurostat (mai 2022)