Pe la mijlocul secolului al XVII-lea in sanul Bisericii Ortodoxe Ruse are loc o ruptura. Patriarhul Nikon al Rusiei decide o serie de reforme in cadrul cultului Bisericii, reforme care starnesc protestul unei parti a credinciosilor si a clerului. impotriva nemultumitilor, autoritatile ruse si Biserica pornesc o prigoana care-i determina pe rasculati sa-si paraseasca tara.
”Stramosii nostri au fost nevoiti sa isi paraseasca locuintele si chiar tara pentru a-si putea pastra vechile randuieli bisericesti neatinse. Prin urmare, o parte din cei prigoniti au ajuns si in Romania. Pentru acestia, primordial a fost sa isi pastreze credinta cea veche nealterata, strangandu-se in comunitati compacte si pentru mult timp intrand foarte putin in contact cu ceilalti locuitori de alte nationalitati”, explica arhidiaconul Amfilohii, secretarul Episcopiei Slavei.
Ajunsi in tarile Romane, majoritatea acestor rusi ”staroveri”- aparatori ai credintei vechi- se stabilesc in zona Dobrogei, Sucevei, Galatiului si Brailei. Mentinandu-si comunitatile in mare parte izolate de interactiunea cu populatia autohtona, rusii pe rit vechi au reusit sa-si mentina nealterate obiceiurile si traditiile stramosesti.
Parintele Amfilohii ne spune ca in acest fel, ”chiar si in zilele noastre putem vedea barbati de toate varstele purtand barbi si camasi traditionale legate cu brau (numit si „pois”) si femei cu capul acoperit si fuste lungi pana in pamant.