Tinerii de 16 ani din Malta ar putea deveni primari. Cum se întâmplă acest lucru: „Şedinţa consiliului a fost amânată. Primarul a trebuit să-şi aştepte mama să-l aducă la serviciu”
Guvernul din Malta și-a propus să îi pună pe tinerii de 16 ani în funcții de primari. Inițiativa a fost ironizată în mediul online. Cum ar putea fi posibil acest lucru.
Guvernul Maltei are un plan inedit. Tinerii de 16 ani ar putea ocupa cu ușurință posturile de primar din țară.
Chiar dacă în ochii unora planul sună promițător, alți oameni au ironizat întreaga situație, imaginându-și diverse ipostaze în care adolescenții de 16 ani ar fi puși, ei fiind primari.
Proiectul a fost anunțat, în cursul zilei de miercuri, de ministrul pentru administrația locală, Owen Bonnici.
Totuși, în prezent, legislația electorală din Malta le permite tinerilor de la 16 ani în sus să fie aleși în consilii locale. Pentru a deveni primari, ei trebuie să îndeplinească minima vârstă de 18 ani.
Malta va fi prima țară care le va permite tinerilor de 16 și 17 ani, membrii ai consiliilor locale, să devină primari și viceprimari.
„Acest lucru reflectă încrederea noastră în tineret", a declarat Owen Bonnici. Totodată, el a mai spus că alegătorii vor fi cei care decid cine să le conducă orașul sau satul de care aparțin, potrivit Agerpres.
Times of Malta a realizat un sondaj la scurt timp după anunțul neașteptat. Potrivit sondajului, 97% dintre cei care au răspuns sunt împotriva planului Guvernului maltez.
Planul inedit al Guvernului a fost ironizat în mediul online de mai mulți oameni.
„Aşadar, un primar de 16 ani va putea oficia o căsătorie, dar va avea nevoie de acordul părinţilor pentru a se căsători la această vârstă",
a scris o persoană.
Potrivit legislației malteze, o persoană se poate căsători înainte de a împlini vârsta de 18 ani doar cu consimțământul părinților ori cu avizul unui tribunal.
„Şedinţa consiliului a fost amânată pentru că primarul a trebuit să-şi aştepte mama să-l aducă la serviciu", a adăugat o altă persoană, făcând referire la faptul că în această țară permisul de conducere se poate obţine doar de la 18 ani în sus.
În urma ironiilor din mediul online, Bonnici a argumentat faptul că, el personal a intrat în viața politică la vârsta de doar 20 de ani, specificând că la acea vreme a fost un lucru mai puțin obișnuit.