P. Diddy, noi acuzații. Un bărbat spune că a fost agresat de rapperul american
P. Diddy este acuzat de un bărbat în vârstă de 39 de ani că l-ar fi agresat sexual, scrie presa din Statele Unite.
Sean Combs, cunoscut la nivel internațional drept P. Diddy, s-a ales cu o nouă acuzație. Un bărbat în vârstă de 39 de ani spune că celebrul rapper american l-ar fi agresat sexual în anul 2022.
Plângerea a fost depusă anonim. Agresiunea ar fi avut loc în timpul unei petreceri organizate de P.Diddy „într-o casă mare şi plină de farmec din New York”.
Citește și: VIDEO P Diddy, zi de naștere după gratii. Copiii l-au sunat pe celebrul rapper
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„După ce a băut, reclamantul a început să se simtă dezorientat, să îşi piardă controlul corpului şi cunoştinţa”, afirmă în plângere avocatul său, Tony Buzbee, care reprezintă peste 150 de victime ale lui P. Diddy, potrivit news.ro.
Nu este nici pe departe prima acuzație de agresiune sexuală pe numele lui P. Diddy. La finalul lunii octombrie, un bărbat care în 2005, când ar fi avut loc fapta, avea doar 10 ani a spus că a fost victima influentului producător american.
Procesul penal al rapperului va începe pe 5 mai 2025, a decis un judecător al tribunalului federal din Manhattan. Până atunci, P. Diddy, rămâne în arest.