Tragedie înainte de alegeri. A murit Radu Anton, candidatul PNL la o primărie din Botoșani
Tragedie cu două zile înainte de alegerile locale 2020. Chiar în ziua în care urma să fie votat de locuitorii din comuna Vorona, Botoșani, candidatul din partea PNL, Radu Anton, va fi condus pe ultimul drum.
Potrivit presei locale, Radu Anton, care era candidat al PNL la Primăria Vorona s-ar fi zbătut și consumat extrem de mult în perioada dinaintea alegerilor locale și tocmai ultima zi de campanie electorală i-a fost fatală.
Radu Anton a suferit un infarct în casa din Icușeni, în care locuia. Echipajele Serviciului Județean de Ambulanță deplasate la fața locului l-au găsit fără suflare, dar i-au aplicat totuși procedurile de resuscitare.
Potrivit sursei citate, soția sa a suferit un șoc și primește la rândul său îngrijiri medicale într-o salvare.
Radu Anton a fost inspector-șef ISU Botoșani
Fostul inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a activat mai mulți ani și în consiliul județean Botoșani. Radu Anton se pensionase de la ISU Botoșani în primăvara anului 2016.