„În primul rând, pentru PMP aceste alegeri au arătat că se poate şi fără Băsescu. Deci n-am candidat, nu am fost pe la televiziuni, nu că nu am vrut, dar nu s-a putut şi partidul a trecut pragul, dar nu l-a trecut oricum. Vă rog să urmăriţi cu atenţia evoluţia numărătorii voturilor. PMP va avea 7% fără redistribuire. În mod cert se va întâmpla acest lucru pentru că ştiu care a fost evoluţia structurilor partidului.

Nu pot să nu mă gândesc că avem alegerile cu cea mai slabă participare, ceea ce va pune mari probleme de menţinere a legitimităţii timp de 4 ani. Va fi un Guvern cu o susţinere foarte fragmentată şi va fi un Guvern care în raport cu obiectivele pe care România va trebui să le aibă, va avea o susţinere la limită în Parlament. Asta ar trebui să îi dea de gândit domnului preşedinte Iohannis atunci când va stimula într-un fel sau altul majoritatea parlamentară. Şi ar trebui să îi dea de gândit prezenţa la urne, cât de oportun a fost să forţeze nota pentru aceste alegeri”, a afirmat Traian Băsescu, într-o conferinţă de presă duminică seara la sediul PMP.

Traian Băsescu:„Eu sper ca domnul preşedinte Iohannis să facă ce trebuie să facă"

Traian Băsescu a mai spus că „la vârf va fi o bătălie consistentă care se va duce la numărarea ultimului vot între PNL şi PSD”.

„Eu sper ca domnul preşedinte Iohannis să facă ce trebuie să facă şi să trimită, indiferent de rezultatul ultimului vot adunat, să trimită PSD în opoziţie. PSD şi dacă nu se duce singur în afara Parlamentului, Pro România să plece în Opoziţie. Cam acestea sunt gândurile mele. Sunt ca şi cetăţean îngrijorat legat de fragilitatea viitorului Guvern, dar asta e democraţia, trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt”, a completat Băsescu.

Traian Basescu
Traian Basescu

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

Citeste si: "Este greu pentru România să iasă dintr-o logică de pesedism". Dan Barna consideră că USR-Plus a obținut un "rezultat istoric"

La rândul său, liderul PMP Eugen Tomac a îndemnat reprezentanţii partidului în secţiile de votare să rămână vigilenţi până la numărarea ultimului vot şi semnarea procesului verbal.

„În primul rând, vreau să anunţ că au fost alegeri extrem de complicate şi îi rog pe toţi membrii PMP car esunt la această oră în secţiile de votare să rămână extrem de vigilenţi, implicaţi şi atenţi până la numărarea ultimului vot şi semnarea procesului verbal. Rog membrii noştri să rămână atenţi în toate secţiile de vot şi trebuie să apere fiecare vot exprimat cu încredere pentru PMP. Le mulţumim tuturor românilor care au ieşit la vot în vreme de pandemie şi ne-au acordat încrederea. A fost o campanie dificilă, impropriu spus campanie electorală în condiţiile în care nu am putut să ne întâlnim cu cetăţenii, dar e extrem de important că am reuşit să trecem cu bine”, a afirmat Tomac.

Citeste si: Rezultate EXIT POLL ora 21.00- Alegeri Parlamentare 2020. Cine a câştigat cele mai multe mandate în Parlamentul României?

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: „Orașul Mântuirii” sau „mini-Grecia” de la malul Mării Negre. Așezarea antică ascunde un tezaur chiar lângă țărm- antena3.ro

PSD se situează pe primul loc cu 30,5% la votul pentru Camera Deputaţilor în alegerile parlamentare de duminică urmat de PNL cu 29%, iar la Senat PSD are,30,6% iar PNL 29,1%, potrivit exit-poll CURS-AVANGARDE prezentat duminică seară de Antena 3, pe baza datelor centralizate pâmă la ora 19:00, rezultatele finale urmând să fie prezentate la ora 23:00.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si