Close sidebar
Close sidebar

Un al doilea cetăţean canadian a fost condamnat la moarte pentru trafic de droguri

Un tribunal chinez a condamnat la moarte, marţi, al doilea cetăţean canadian pentru trafic de droguri, în contextul tensiunilor diplomatice persistente dintre Ottawa şi Beijing de la sfârşitul lui 2018, potrivit AFP.

A.N.C,


DISTRIBUIE
acest articol

 

Cetăţeanul canadian, identificat în mandarină sub numele de "Fan Wei", făcea parte dintr-o organizaţie internaţională criminală care a acţionat în oraşul Taishan (în sudul Chinei), între iulie şi noiembrie 2012, conform anchetatorilor.

Zece alte persoane făceau parte din această bandă, între care un american şi patru mexicani, a indicat, într-un comunicat, Tribunalul popular intermediar din Jiangmen, în provincia meridională Guangdong.

În total, organizaţia ar fi produs şi vândut 63,4 kilograme de metamfetamine şi 366 de grame de DMAA- un compus organic folosit în special pentru îmbunătăţirea performanţelor sportive.

"Fan Wei" şi un cetăţean chinez au fost condamnaţi la moarte din cauza rolului-cheie în acest caz, potrivit tribunalului.

Citeste si: Pensia infimă pe care o primește Ilie Năstase, după recalculare! Fostul tenismen este șocat: „Nu am primit nimic în plus, nici măcar un leu”- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO. Momentul incredibil în care o polițistă sare din autospecială, pe fereastra mașinii unui șofer căruia i se făcuse rău la volan- antena3.ro

"Cantitatea de droguri vândută şi fabricată a fost extrem de importantă şi crimele extrem de grave", au estimat judecătorii.

Doi canadieni au fost condamnaţi pentru trafic de droguri anul acesta în China.

Citeste si: Infotrafic: Aglomeraţie pe Valea Prahovei! Traficul rutier este supravegheat cu un elicopter

În ianuarie, un tribunal l-a condamnat pe Robert Lloyd Schellenberg la pedeapsa capitală la capătul unui proces, după condamnarea la 15 ani de închisoare în primă instanţă.

Deja condamnat în trecut în Canada pentru trafic de droguri, Schellenberg a pretins că este nevinovat şi a asigurat că a venit în China pentru a face turism.

Relaţiile dintre Beijing şi Ottawa au rămas tensionate după arestarea la începutul lui decembrie la Vancouver- la solicitarea americanilor- a lui Meng Wanzhou, directoarea financiară a gigantului chinez al telecomunicaţiilor Huawei.

Acuzată de Washington de complicitate la fraudă pentru că a ignorat sancţiunile contra Iranului, ea a fost eliberată sub supraveghere în Canada, de unde riscă o extrădare în Statele Unite.

China a arestat doi canadieni, aflaţi în detenţie: un fost diplomat şi un consultant, acuzaţă că "au atentat la siguranţa naţională". Arestările au fost considerate de experţii străini măsuri represive.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI