Tragedia a avut loc în seara zilei de 25 iunie, într-un cimitir din Cluj.
Un minor de 12 ani a murit în timp ce își însoțea tatăl în cimitir, pentru a curăța un mormânt. Copilul a fost strivit de o cruce care a căzut peste el.
Minor de 12 ani, mort după ce o cruce s-a prăbușit peste el în cimitir
O tragedie greu de descris în cuvinte a avut loc în seara zilei de joi, 25 iunie, în localitatea Vulturești, din Cluj. În timp ce își însoțea tatăl într-un cimitir pentru a curăța un mormânt, un copil de 12 ani a fost strivit de o cruce care s-a prăbușit peste el.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje. Cadrele medicale au făcut tot posibilul pentru a-l salva pe copil, dar, din păcate, în ciuda eforturilor acestora, minorul s-a stins din viață. Decesul băiatului a fost declarat în jurul orei 20:20.
Trupul neînsuflețit al copilului a fost dus la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca în vederea efectuării autopsiei. Autoritățile continua cercetările în acest caz.
Ce au transmis autoritățile
"În data de 25 iunie a.c., în jurul orei 18:40, Secția 7 Poliție Rurală Gherla a fost sesizată cu privire la faptul că un minor de 12 ani ar fi suferit leziuni după ce o cruce funerară dintr-un cimitir din localitatea Vultureni ar fi căzut peste acesta, victima fiind găsită în stare de inconștiență.
La fața locului s-au deplasat de îndată echipaje medicale ISU Cluj și polițiști pentru acordarea primului ajutor și efectuarea cercetărilor.
Din primele verificări a reieșit că minorul se afla în cimitir împreună cu tatăl său pentru a curăța un mormânt. La un moment dat, acesta s-ar fi deplasat la un mormânt aflat în apropiere și ar fi atins o cruce, care s-ar fi desprins și ar fi căzut peste el.
Din nefericire, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical, minorul a fost declarat decedat în jurul orei 20:20.
Trupul acestuia a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului", se arată în comunicatul transmis de autorități.