Un român a fost găsit mort în cabina TIR-ului, în Italia

Foto simbol

(Sursa foto: istockphotos)

Un șofer român de TIR a fost găsit fără suflare în cabină, în Italia.

Un român, de profesie șofer de TIR, a fost găsit fără suflare în cabină într-o zonă folosită frecvent de șoferi pentru staționare.

Citește și: Cadavru descoperit într-un apartament din Timișoara. Bărbatul era mort de 2 săptămâni atunci când a fost găsit

Un român a fost găsit mort în cabina TIR-ului

Descoperirea terifiantă a fost făcută în dimineața zilei de luni, 25 mai, în jurul orei 07:00, pe via Garibaldi din localitatea Rezzato, în provincia Brescia.

Zona este cunoscută ca loc de oprire pentru vehiculele grele, potrivit informațiilor transmise de rotalianul.ro.

Mai mulți colegi s-au apropiat de TIR-ul românului în vârstă de 51 de ani ți au obsevat că acesta nu răspunde și nici nu se mișcă. Au sesizat autoritățile și la fața locaului au intervenit echipaje medicale, carabinierii și Poliția locală din Rezzato.

Cadrele medicale au încercat să îl salveze, dar, din păcate, era prea târziu.

Românul a fost declarat decedat la fața locului. Potrivit primelor informații, românul ar fi suferit un infarct sau un alt tip de afecțiune medicală severă, fără să mai poată cere ajutor.

Citește și: Cine este, de fapt, femeia înjunghiată mortal într-un apartament din Iași? Presupusul criminal ar fi dormit lângă cadavru o noapte

Autoritățile au constatat că TIR-ul nu ar fi fost implicat într-un accident rutier și era oprit în momentul în care conaționalului nostru i s-ar fi făcut rău.

În urma primelor verificări, ipoteza principală a autorităților este decesul provocat din cauze naturale.

Trupul neînsuflețit al românului urmează să fie supus necropsiei pentru a stabili cu exactitate cauza morții, dar și data și ora când a avut loc. Unele surse din presa locală din Italia susțin că românul ar fi murit în weekend-ul anterior descoperirii.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri