Unde este Ana-Maria? Tânăra, însărcinată în șase luni, a dispărut în drum spre casă. Ultimul mesaj al fetei: "Eu m-am urcat"
Ana-Maria ar fi dispărut în drum spre casă, după ce i-a trimis un mesaj iubitului ei. Tânără, însărcinată în șase luni, este de negăsit de câteva zile.
Author: Elena Tasca miercuri 17 aprilie 2024 , 12:36
O tânără în vârstă de 19 ani, însărcinată în șase luni, se pare că a dispărut în timp ce se întorcea spre casă, de la munca. Ana-Maria locuia la cămin, iar iubitul acesteia ar fi vorbit cu un prieten ca să o ajute să ajungă. După ce i-ar fi spus iubitului că a urcat în mașina, tânăra a fost de negăsit, potrivit informațiilor transmise de antena3.ro.
Ana-Maria, însărcinată în șase luni, a dispărut în timp ce se întorcea spre casă
Ana-Maria, în vârstă de 19 ani și însărcinată în șase luni, este de negăsit. Aceasta ar fi dispărut în timp ce se întorcea spre cămin, de la muncă, de pe o străduță din orașul Orhei, din Republica Moldova.
Potrivit sursei citate anterior, iubitul tinerei ar fi vorbit cu un prieten de-al său să o ia pe Ana dintr-un punct de întâlnire pentru a o ajuta să ajungă la cămin, unde locuia la momentul tragediei.
Am sunat eu un băiat din oraș de aici și i-am zis: te rog frumos du-te și o ia pe Ana și du-o la cămin. La și 57 de minute îi scriu mesaj Anei să îmi scrie când urcă în mașină. Ea îmi scrie 'bine' și la și 59 de minute ea scrie: 'eu m-am urcat'. Eu când văd mesajul pe interfață la telefon și peste 5 minute mă sună băiatul cela și îmi spune că nu e nimeni la oprire. Cum nu e nimeni dacă ea mi-a scris mesaj că a urcat în mașină și el îmi zice că eu îs aici la oprire și nu e nimeni.
I-am scris repede mesaj. Am întrebat-o: 'unde ai urcat?'. Nu a văzut mesajul. Am sunat-o pe WhatsApp, nu mi-a răspuns. Am sunat-o la număr a mers un beep și au închis cu totul, ar fi declarat iubitul Anei, potrivit antena3.ro.
Se pare că, deși Ana știa că prietenul iubitului ar trebui să vină după ea, aceasta s-ar fi urcat într-o altă mașină. Conform canal5.md.ro, a fost surprinsă de camerele de supraveghere cum se urcă într-o altă mașină și se oprește la o benzinărie, apoi se îndreaptă spre Slobodca.
Pe camere la poliție am văzut mașina. Ea vrea să urce în urmă, dar i-o fi zis ceva șoferul și ea a urcat în față. A mers un kilometru-doi înainte, a oprit într-o parcare, a stat vreo 06-07 minute, după care s-a întors înapoi spre Slobodca, la ieșirea din oraș, ar fi declarat iubitul Anei, potrivit canal5.md.ro.
Ana-Maria se pare că este Colegiul Pedagogic Orhei.
Tânăra a dispărut pe 12 aprilie, atunci când se întorcea de la muncă. Ana-Maria ar avea, potrivit semnalmentelor oferite de poliţie, o înălțime de 1.65m, părul șaten și ochii căprui, iar la momentul dispariției, tânăra ar fi purtat pantaloni negri, tricou de culoare albă și o bluză neagră, conform antena3.ro.