Valeriu Gheorghiță: „Din 2 august în România se va putea vaccina cu vaccin de la Moderna pentru grupa de vârstă 12 – 17 ani”
Valeriu Gheorghiță are vești bune pentru români. El a anunțat că de la începutul lunii august vor putea fi vaccinați minorii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, cu seru
„Pe data de 23 iulie Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat extinderea indicaţiei de administrare a vaccinului de la compania Moderna pentru grupa de vârstă 12 – 17 ani. Ca atare din 2 august în România se va putea vaccina cu vaccinul de la compania Moderna pentru această grupă de vârstă. În aceste zile se optimeaază platforma naţională de programare care să permită începând cu 1 august programarea celor care doresc să se vaccineze cu vaccinul de la compania Moderna.
Procedurile şi modalităţile de vaccinare sunt similare cu populaţia de peste 18 ani. Practic, schema de vaccinare este nemodificată constă în două doze administrate la interval de 28 de zile”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, marţi, într-o conferinţă de presă.