Close sidebar
Close sidebar

Viceprimarul comunei Poienesti spune despre copilul de 2 ani inchis intr-o cusca pentru animale ca "a fost imobilizat un pic", timp in care tatal sau era la camp

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui a declanşat o anchetă în cazul unui copil de doi ani care a fost fotografiat în timp ce stătea captiv într-o cuşcă pentru animale. Primaria stia de cazul acestui copil care traieste doar cu tatal intr-o casa saracacioasa in conditii insalubre, dar a considerat ca nu este cazul sa anunte Protectia Copilului.

A.S.,


DISTRIBUIE
acest articol

 

Fotografia a fost realizată în urmă cu două săptămâni de un localnic din comuna vasluiană Poieneşti, care a alertat autorităţile despre caz. Copilul era singur închis în cuşca de sârmă improvizată în apropierea unei case dărăpănate, aflate într-un cătun izolat de sat, în apropierea unei păduri. Localnicii a alertat de îndată autorităţile din comună, însă abia a doua zi, asistentul social şi poliţistul din comună au mers la casa din cătunul Dealul Secării pentru a verifica situaţia. Până au ajuns autorităţile la căsuţa situată la patru kilometri de săi bărbatul a plecat deacasă, cu tot cu copil.  Ulterior, reprezentanţii primăriei au aflat că tatăl şi-a luat copilul şi a plecat după soţia care se află cu alte două fete în judeţul Ialomiţa. Localnicii spun că băieţul de doi ani a rămas în grija tatălui şi stau mai mult pe drumuri, împărţindu-se între Vaslui şi Ialomiţa, relateaza ziarul Adevarul.
În urma verificărilor, reprezentanţii Primăriei Poieneşti susţin că au aflat motivul pentru care copilul a fost închis în cuşcă. În ziua respectivă, în zonă a izbucnit un incendiu la un teren cu vegetaţie uscată, iar tatăl băieţelului a mers să-şi salveze calul care se afla în apropiere.  Viceprimar: ”L-a imobilizat un pic!” ”Încercând să stingem incendiul, am înconjurat suprafaţa care a luat foc, cetăţenii au descopertit lângă o aşa zisă locuinţă în punctul Dealul Secării  un copil.
Din spusele cetăţenilor, era imobilizat după o plasaăde gard. El a fost nevoit să lase copilul în acea situatie pentru ca în zona de vegetaţie care ardea avea un cal priponit. S-a dus să dea drumul la cal, erau flăcari de 4- 5 metri. A închis copilul acolo să nu se ţină după el sau să se piardă în padure. Când te uiţi la prima vedere, nu e un lucru normal.
Nu stiu altcineva cum ar fi procedat. Copilul e mic, acolo e pădure, sălbaticie. A ales soluţia cea mai puţin periculoasă, l-a imbolizat un pic. Suntem în secolul XXI şi aşa ceva nu e de conceput, dar a fost o situatie de forţă majoră”, a declarat viceprimarul comunei Poieneşti, Viorel Flocea.
”Instituţia noastră s-a autosesizat în acest caz, iar din primele date ale evaluării de specilaitate, reiese ca situaţia vizeaza trei copii cu varste intre 2 si 7 ani, iar intreaga familie domiciliază de circa doua săptămâni pe raza judetului Ialomiţa.
Noi am fãcut o adresă către autorităţile din judetul Ialomita, acolo unde s-ar afla familia, pentru a demara o anchetă socială şi pentru a se stabili unde se află copiii şi în ce condiţii stau”, a precizat Irina Câmpeanu, purtător de cuvânt al DGASPC Valui.

Fotografia a fost realizată în urmă cu două săptămâni de un localnic din comuna vasluiană Poieneşti, care a alertat autorităţile despre caz. Copilul era singur închis în cuşca de sârmă improvizată în apropierea unei case dărăpănate, aflate într-un cătun izolat de sat, în apropierea unei păduri. Localnicii a alertat de îndată autorităţile din comună, însă abia a doua zi, asistentul social şi poliţistul din comună au mers la casa din cătunul Dealul Secării pentru a verifica situaţia. Până au ajuns autorităţile la căsuţa situată la patru kilometri de săi bărbatul a plecat deacasă, cu tot cu copil.

Ulterior, reprezentanţii primăriei au aflat că tatăl şi-a luat copilul şi a plecat după soţia care se află cu alte două fete în judeţul Ialomiţa. Localnicii spun că băieţul de doi ani a rămas în grija tatălui şi stau mai mult pe drumuri, împărţindu-se între Vaslui şi Ialomiţa, relateaza ziarul Adevarul.

În urma verificărilor, reprezentanţii Primăriei Poieneşti susţin că au aflat motivul pentru care copilul a fost închis în cuşcă. În ziua respectivă, în zonă a izbucnit un incendiu la un teren cu vegetaţie uscată, iar tatăl băieţelului a mers să-şi salveze calul care se afla în apropiere.  Viceprimar comunei a declarat ca   ”L-a imobilizat un pic!”

Citeste si: S-a aflat de ce boală suferă Florin Salam. Motivul pentru care artistul refuză să fie operat de medici: „Nu sunt vești bune”- kanald.ro

Citeste si: Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%- wowbiz.ro

Citeste si: ”Uimitor și îngrozitor”. Cum au reușit două orci, cu o slăbiciune pentru ficat, să decimeze cea mai mare populație de rechini albi- antena3.ro

"Încercând să stingem incendiul, am înconjurat suprafaţa care a luat foc, cetăţenii au descopertit lângă o aşa zisă locuinţă în punctul Dealul Secării  un copil. Din spusele cetăţenilor, era imobilizat după o plasaăde gard. El a fost nevoit să lase copilul în acea situatie pentru ca în zona de vegetaţie care ardea avea un cal priponit. S-a dus să dea drumul la cal, erau flăcari de 4- 5 metri. A închis copilul acolo să nu se ţină după el sau să se piardă în padure. Când te uiţi la prima vedere, nu e un lucru normal. Nu stiu altcineva cum ar fi procedat. Copilul e mic, acolo e pădure, sălbaticie. A ales soluţia cea mai puţin periculoasă, l-a imbolizat un pic. Suntem în secolul XXI şi aşa ceva nu e de conceput, dar a fost o situatie de forţă majoră”, a declarat viceprimarul comunei Poieneşti, Viorel Flocea.

”Instituţia noastră s-a autosesizat în acest caz, iar din primele date ale evaluării de specilaitate, reiese ca situaţia vizeaza trei copii cu varste intre 2 si 7 ani, iar intreaga familie domiciliază de circa doua săptămâni pe raza judetului Ialomiţa. Noi am fãcut o adresă către autorităţile din judetul Ialomita, acolo unde s-ar afla familia, pentru a demara o anchetă socială şi pentru a se stabili unde se află copiii şi în ce condiţii stau”, a precizat Irina Câmpeanu, purtător de cuvânt al DGASPC Valui.

Citeste si: Românii cu pensii între 1.300 şi 3.000 de lei urmează să primească bani în plus! Află care este motivul- kfetele.ro

Citeste si: Aamir Khan, despre conflictul aprig cu Salman Khan pe platourile de filmare ale filmului „Andaz Apna Apna”- radioimpuls.ro

Citeste si: ”Uimitor și îngrozitor”. Cum au reușit două orci, cu o slăbiciune pentru ficat, să decimeze cea mai mare populație de rechini albi- antena3.ro

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI