„Au apă potabilă la robinet doar în teorie! În realitate lichidul care curge este negru. Vorbim de situația unei comune din vestul țării. Localnicii sunt racordați la rețeaua publică, dar conductele vechi transformă apa într-un lichid de speriat. Iată imaginile”, a spus Cosmin Cernat.

La robinet nu curge cafea, deși gândul ne-ar putea zbura la așa ceva, mai ales că lichidul este negru.

Vedem chiar apa care vine din rețeaua publică, atât la baie, cât și la bucătărie. Suntem într-o comună de lângă Timișoara: „Ieri au venit cei de la laborator, au luat probă și așteptăm să vedem rezultatele analizei.” Această localnică este revoltată că nu poate folosi apa pe care o plătește cu șase lei metrul cub: „Această situație durează de aproximativ trei, patru ani, dar cel mai des acum, de câteva luni e groaznică, fac spălături, bagă foarte mult clor și atunci noi de pe urma lor avem de suferit, împreună cu copiii, cu animalele.”

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Scandal în Grecia după ce o casă s-a scos la vânzare cu 300 de milioane de euro fără ca proprietarii să știe - antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

Chiar și cu filtre în casă, femeia tot se teme să folosească apa: „Acesta este un filtru folosit, iar acesta este un filtru nou. Deci culorile se văd destul de bine, cât de tare ne afectează apa.” Localnicii au început acum să strângă semnături. Dacă nu se schimbă calitatea apei, cer măcar să plătească mai puțin: „Am făcut câteva liste și împreună vrem să adunăm cât mai multe semnături pentru oamenii care nu sunt mulțumiți de această situație și sperăm să se rezolve”, „Să curgă apă neagră...

Cine o poate folosi? Apă de la fântână pentru gătit, apa este și cu clor, nu numai că, curge așa mizerabilă și vă dați seama și pentru uzul casnic nu e ok.”

Am cerut un punct de vedere și de la compania de apă din Timișoara, care se ocupă și de zonele limitrofe: „Amprenta rețelelor vechi își spune cuvântul asupra calității apei. Până la înlocuirea acestora Acuatim ia măsuri și pentru îmbunătățirea calității apei prin procedurile de curățare și spălare a rețelelor vechi.”

Însă nici modernizarea nu merge prea ușor. În Timișoara, o conductă abia instalată a fost avariată și cei două sute cincizeci de mii de locuitori au rămas fără apă potabilă. În schimb s-au inundat străzile din zona șantierului. Compania de apă se laudă cu un proiect de două sute patruzeci de milioane de euro legat de modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si