„Bugetul pentru anul viitor este gata iar astăzi a ajuns și pe masa Guvernului. Cum vor fi alocați banii pentru 2024 ne explică colega mea, Diana Buzea”, a transmis Cristina Dorobanțu, prezentatoarea Știrilor Kanal D.

Bugetul pentru 2024, pe masa Guvernului

„Printre cei mai mari câștigători ai bugetului pe 2024 se numără ministerul Dezvoltării, ministerul Finanțelor și ministerul Educației. Avem însă vești și pentru părinți pentru că aceștia vor putea primi de la angajator 1.500

de lei pentru plata cheltuielilor cu creșa, o măsură care este reintrodusă în bugetul pe 2024 după ce a fost eliminată în 2021 pe motiv că la acea vreme nu erau suficienți bani la bugetul de stat. Vorbim și despre salarii pentru că pe de-o parte, Guvernul încă nu s-a decis dacă va majora salariul minim brut net la 3.700 de lei la anul, însă știm sigur că în bugetul pe 2024 sunt prevăzute creșteri salariale pentru toți bugetarii, mai exact de cinci la sută. Vorbim și despre profesori pentru că și salariile acestora vor fi majorate cu 20 la sută însă în două etape. Concret, 13 la sută vor primi în luna ianuarie și 7 la sută în luna iunie. Nu uităm de pensii, din nou, o dublă majorare aici, o indexare cu rata inflației de 13,8 la sută în luna ianuarie și o recalculare ulterior în luna septembrie. Vedem că în bugetul pe două 2024 Guvernul a dat câte puțin fiecăruia, însă ne întoarcem la aceeași întrebare.
De unde vor proveni toți acești bani? Pentru că din datele de până acum reiese faptul că toate încasările ajung abia la jumătatea cheltuielilor”, a transmis Diana Buzea, reporterul Știrilor Kanal D.

Citește și: VIDEO- Mai puțini bani pentru programul Rabla. Valoarea voucherelor s-ar putea înjumătăți de anul viitor

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si