In articol:
"În minutele următoare vă invităm să luați parte la o aventură unică în mijlocul naturii. O casă din Marea Britanie, construită într-un copac a devenit una dintre cele mai căutate cazări din Regat. Și nu e singura", a transmis Cristina Dorobanțu.
Se închiriază căsuța din copac
În Marea Britanie, arhitecții au transformat visul oricărui adult în realitate: o casă în copac, locul perfect unde să evadezi din jungla urbană. Situată pe o proprietate uriașa, este amplasată pe versantul unui deal, deci e înconjurată de o pădure imensă și de un râu.
"Wow. Este incredibil. Când ajungi în locul ăsta, trebuie să te obișnuiești cu tot ce e în jur. Sunt atras în special de această sobă care face totul confortabil și te îndeamnă să te așezi", a spus un vizitator.
Casa din copac este construită deasupra unui stejar bătrân. Structura pereților a fost realizată din baloți de paie, iar la etaj patul oferă o priveliște spectaculoasă.
Piesa de rezistență este un ciubăr încălzit, în care te poți destinde după o zi lungă de drumeție admirând priveliștea spectaculoasă asupra întregii pajiștii cu flori sălbatice și a munților ce înconjoară proprietatea. Casa din copac se închiriază cu 45 de lire pe noapte de pe internet.
Mergem și mai departe... tocmai în Noua Zeelandă, și vă arătăm o căsuță cu un design aparte, care îmbină farmecul rustic cu senzația unei cabane luxoase de la munte.
Pentru iubitorii de natură, cu spirit de aventură, care vor să se răsfețe câteva nopți cu o ciocolată caldă în fața unui șemineu călduros, această căsuță din copac este exact ce au nevoie.
Un loc minunat pentru a vă petrece luna de miere sau pur și simplu o escapadă, cu prețuri care pornesc de la 461 de dolari pe noapte.