In articol:
Un nou concurent a intrat de luni în „Casa Iubirii”, iar fetele au fost în extaz. Totuși, și băieții au fost extrem de interesați să îl cunoască pe tânărul care a spus deja că a pus ochii pe unele dintre domnișoarele din emisiune.
Daniel are 29 de ani, este tehnician dentar și este cel mai nou tânăr care a intrat în competiție ca să-și găsească sufletul pereche.
Cine este Daniel: vârstă, zodie, meserie
Tânărul, care este născut în septembrie, e zodia fecioară și se descrie ca fiind sensibil, foarte perfecționist, dar și o persoană care pune la suflet. Pe lângă profesia de tehnician dentar, Daniel are și un curs de antrenor personal, domeniu care l-a atras pentru că a făcut sport de mic.
Daniel a mărturisit că a avut o relație cu o fată cu 9 ani mai mică. Totuși, povestea de dragoste nu a funcționat pentru că Daniel nu s-a înțeles bine cu părinții ei.
„Am o părere bună despre emisiune, fetele sunt frumoase toate, însă trebuie sa le cunosc si personal, fata in fata. Am un top, dar nu vreau sa-l spun. Prefer sa cunosc toate fetele, sa aibă toate șansa la o cunoaștere si vedem ce va urma!”,
Daniel spune că vrea să-și întemeieze o familie cu una dintre concurentele de la „Casa Iubirii”.
Robi: Ai avut vreo tentativă de căsătorie până la vârsta asta?
Daniel: Nu!
Gagea: Te gândești la o familie?
Daniel: Da, deja am o vârstă la care trebuie să mă gândesc la o familie și ceva stabil.