Vară aceasta, litoralul Constanței nu se rezumă doar la soare și plajă, ci oferă turiștilor o serie de experiențe inedite și evenimente care animă fiecare weekend.
Seara trecută, turiștii au avut parte de o avanpremieră a sezonului estival: retragerea cu torța a militarilor, un moment așteptat cu nerăbdare. Soldații au defilat pe întreaga faleză până în portul Tomis, acompaniați de fanfara militară care a susținut un spectacol la apus, spre încântarea celor prezenți. Mulți dintre turiști și localnici s-au oprit să urmărească evenimentul, apreciind atmosfera creată.
Citește și: VIDEO Sezon estival întârziat pe litoralul românesc. Turiștii, afectați de lucrările de amenajare, demolări și locuri închise
Reacții entuziaste din partea turiștilor
Vizitatorii au fost impresionați de evenimentele organizate. „Unice. Foarte frumos. Nu am cuvinte”, a declarat o turistă, în timp ce alții au subliniat importanța acestor manifestări pentru orașul turistic. Un turist din Germania a mărturisit că a venit doar pentru câteva zile, dar a fost atât de încântat încât a decis să rămână mai mult, considerând experiența foarte interesantă.
Plimbări cu gondola autentică din Veneția
Printre atracțiile serii s-a numărat și o gondolă autentică, veche de aproape 30 de ani, adusă direct din Veneția. Aceasta oferă turiștilor ocazia unei plimbări cu aer italian pe apele portului Tomis, completată de muzică ambientală și măști tradiționale. Experiența durează aproximativ 20 de minute și costă 50 de lei de persoană, fiind un succes printre cei care doresc să descopere litoralul dintr-o perspectivă diferită.
Citește și: VIDEO Prețuri tot mai mari în Bulgaria. Chiar și așa, românii rămân principalii turiști de pe litoral
Evenimente diverse în fiecare weekend
Reprezentanții din turism au anunțat că astfel de momente vor deveni o obișnuință pe litoral în această vară. În fiecare weekend, Portul Tomis va găzdui concerte, demonstrații culinare, spectacole stradale și activități pe apă.
Cea mai importantă rută recomandată turiștilor include Cazinoul Constanța, faleza și Portul Tomis, unde aceștia se pot bucura de o experiență gastronomică autentică, cu preparate pescărești și momente culturale.