Indexarea pensiilor în ianuarie și creșterile salariale ar putea fi primele afectate de dezechilibrul economic din țara noastră. Noul buget nu există nici la nivel de proiect, iar cheltuielile statului sunt peste așteptări. Ministrul Finanțelor spune că se lucrează la un proiect care prevede mai multe modificări fiscale care ar trebui să aducă bani în plus la buget.

Tara noastră a funcționat în ultimii ani pe bază de împrumuturi, bani care au ajuns în consum, adică pentru plata pensiilor și salariilor. Șeful guvernului care a dus deficitul la cifre astronomice evită deocamdată orice discuție pe această temă.

Între timp, perspectiva ratingului României a ajuns la negativ: „Agenția motivează că a luat această decizie ca urmare a incertitudinii politice, a divizării parlamentului, a creșterii datoriei publice și deficitului bugetar. A contat însă foarte mult și creșterea economică slabă.” Revizuirea perspectivei ratingului țării noastre înseamnă printre altele și un acces mai greu la împrumuturile străine. Tocmai din acest motiv autoritățile consideră că sunt necesare măsuri economice de redresare: „S-a tras semnalul de alarmă. Rămânem în continuare în categoria de rating bbb minus și sigur, asta trebuie să fie urmată de luarea măsurilor de consolidare fiscal bugetară.”

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Răsturnare de situaţie în procesul de şantaj al familiei Schumacher. Cu cine s-ar fi iubit fosta asistentă a pilotului- antena3.ro

Citeste si: Descoperirea năucitoare făcută după ce o tânără a folosit toaleta unei benzinării. A fost condamnată la închisoare- stirileprotv.ro

Chiar la scurt timp după anunț, se văd și primele efecte. Bursa s-a prăbușit cu aproximativ două procente. Autoritățile au mai multe variante pentru salvarea bugetului țării: creșteri de taxe și reduceri de cheltuieli bugetare. „Ar fi mult mai la îndemână să fie crescut TVA-ul, ca să dăm niște exemple concrete.

Ar fi mult mai la îndemână să fie crescută cota unică a impozitului pe venit în așa fel încât să fie colectați mai mulți bani într-un timp mai scurt, însă aceste măsuri ar fi măsuri cu efect negativ pe termen lung. Pare că politicienii noștri sunt conștienți de aceste lucruri și că au început într-adevăr să caute soluții în zona în care ar trebui să vedem reformele și anume în reducerea cheltuielilor prin micșorarea aparatului de stat.”

Oamenii spun că promisiunile electorale au trecut, iar de anul viitor se așteaptă să vină factura pentru dezmățul bugetar: „O să ajungem în colaps. Ei acum și-au mărit iar salariile, că așa fac în fiecare an, și noi stăm pe loc”, „Pensiile nu le mai mărește.”

Oamenii de afaceri au trimis o scrisoare deschisă politicienilor și partidelor pro-europene prin care le cer să vină rapid cu un guvern credibil și cu o reducere a cheltuielilor bugetare.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si