Accidentul rutier s-a produs sâmbătă, pe 4 iulie, în jurul orei 10:00, pe drumul dintre Șomcuta Mare și Satulung.
O depășire a fost la un pas să-l coste viața pe un maramureșean în vârstă de 59 de ani. Conform imaginilor surprinse de camera de bord a unui autovehicul ce se deplasa în spatele mașinii cu pricina, bărbatul mergea în coloană când, la un moment dat, a intrat în depășire, dar fără să se asigure și a pierdut controlul volanului.
Citește și: Accident cu 6 victime pe DN 1. Printre răniți sunt și 4 copii
Șoferul a scăpat doar cu câteva răni
Se vede cum mașina circula haotic, apoi iese de pe carosabil și se răstoarnă pe câmp. Ceilalți participanți la trafic au oprit și au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au intervenit medicii și oamenii legii.
Șoferul a fost scos dintre fiarele mașinii și transportat la spital, în timp ce rezultatul testului de alcoolemie a ieșit negativ.
În acest caz, polițiștii maramureșeni continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Citește și: Un polițist a lovit un copil pe trecerea de pietoni, în Timiș. Victima are doat 7 ani
”La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că între localitățile Șomcuta Mare și Satulung a avut loc un accident rutier, soldat cu victimă. Din primele verificări efectuate la fața lui a reieșit că un bărbat de 59 de ani, care conducea un autoturism ar fi efectuat o manevră de depășire fără să se asigure suficient, iar, ulterior, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe plafon. În urma accidentului rutier, conducătorul auto a suferit leziuni corporale astfel că a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările”, au transmis autoritățile.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.