In articol:
Vladimir Putin a anunțat că va merge în curând la Beijing, China. "Vizita este prevăzută pentru luna mai", a declarat Putin în cadrul unei reuniuni televizate.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi, la conferinţa sa de presă obişnuită, că detaliile acestei vizite vor fi anunţate la unison cu partea chineză.
Citeste si: România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră- wowbiz.ro
Prima vizită a lui Putin după reinvestirea ca președinte, în China
Va fi prima vizită a lui Putin în străinătate de la realegerea sa în martie, în timp ce din martie 2023 preşedintele rus face obiectul unui mandat de arestare din partea
Liderul rus a călătorit ultima dată în China în octombrie 2023, după o vizită în Rusia a omologului său chinez Xi Jinping în martie acelaşi an, potrivit Agerpres.
Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov s-a deplasat la începutul lunii aprilie în China pentru o vizită oficială, în cadrul căreia preşedintele chinez Xi Jinping a promis că va consolida cooperarea cu Moscova, spre marea nemulţumirea a occidentalilor, care încearcă de mai multe luni să exercite presiuni asupra Beijingului.
Beijingul şi Moscova şi-au intensificat cooperarea economică, diplomatică şi militară în ultimii ani, iar "parteneriatul lor strategic" s-a consolidat după ofensiva în Ucraina lansată de Kremlin la 24 februarie 2022.