1 Decembrie 2024- Ziua Națională a României va fi marcată, și în acest an, printr-o paradă militară organizată în București. Evenimentul va avea loc duminică, 1 Decembrie 2024, începând cu ora 10:00, în Piața Arcului de Triumf din București.

La parada militară din București vor defila trupele Armatei României, alături de militari străini care fac parte din detașamente dislocate în România, precum și reprezentanți din statele aliate NATO.

Prezența lor subliniază colaborarea internațională și angajamentele de apărare comună pe care România le onorează în cadrul alianței.

Ceremonii militare 

În plus față de parada principală din București, Armata României va participa la diverse ceremonii militare organizate în garnizoanele din țară. Aceste ceremonii vor fi desfășurate cu sprijinul autorităților locale, marcând astfel importanța momentului istoric și a valorilor de unitate națională.

Militarii aflați în misiuni internaționale vor organiza, la rândul lor, ceremonii în locurile unde sunt dislocați, pentru a cinsti această zi deosebită. Drapelul național al României va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz, simbol al sărbătorii naționale.

Parada de 1 Decembrie 2024 în București

Parada de 1 Decembrie 2024 în București

[Sursa foto: Mapn]

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: O casă care se vinde cu  295 milioane de dolari în SUA va fi înghițită de inundații în câțiva ani - antena3.ro

Citeste si: Coreea de Sud a instaurat ”legea marțială de urgență”, pentru a proteja țara de ”amenințarea forțelor comuniste nord-coreene”- stirileprotv.ro

Citește și: Ziua Imnului Național 2024: Când s-a auzit prima dată „Deșteaptă-te române!” și ce activități au loc azi

Paradă de 1 Decembrie 2024 și în Alba Iulia

În 2024, Alba Iulia, „Orașul Marii Uniri”, va fi locul principal unde va avea loc parada militară de 1 Decembrie. Tradițional, orașul simbolic al unificării naționale organizează un spectacol impresionant cu ocazia Zilei Naționale a României, iar în acest an, festivitățile nu vor face excepție.

Conform autorităților locale, parada va fi organizată în mod obișnuit pe 1 decembrie 2024, iar participanții vor putea asista la o defilare impresionantă a militarilor și tehnicii de luptă, precum și la momente de omagiu dedicate eroilor naționali.

Parada de 1 Decembrie 2024 în București

Parada de 1 Decembrie 2024 în București

[Sursa foto: Mapn]

Citește și: Parada militară de 1 Decembrie 2024: Alba Iulia și București organizează defilări de Ziua Națională a României

Semnificația Zilei Naționale a României

1 Decembrie marchează un moment definitoriu pentru istoria României – unirea Transilvaniei cu România în anul 1918. Această decizie a fost luată de Marea Adunare de la Alba Iulia și reprezintă împlinirea idealului național de unitate. Votată în unanimitate, hotărârea a însemnat integrarea Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului în granițele României, pe principii democratice și cu respect pentru egalitatea naționalităților și religiilor.

Parada de 1 Decembrie 2024 în București

Parada de 1 Decembrie 2024 în București

[Sursa foto: Mapn]

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si