In articol:
Ștefan Cazimir a fost deputat în Parlamentul României în trei legislaturi. Imediat după 1990, Ștefan Cazimir a fost ales deputat pe listele partidului Liber Schimbist, fondat chiar de el, iar ulterior și-a continuat activitatea parlamentară, din 1992, în Partidul Social Democrat, după fuziunea dintre cele două partide.
În 1994 și 2000 Ștefan Cazimir a fost ales deputat pe listele PSD și a deținut funcția de membru al Comisiei Juridice, de Disciplină și de Imunități a Camerei Deputaților în legislatura 2000-2004.
Citeste si: Doliu în lumea muzicii. DJ celebru, răpus de COVID-19 la doar 50 de ani
Ștefan Cazimir, reputat filolog și istoric al literaturii române
Dincolo de activitatea politică, Ștefan Cazimir a fost un reputat critic literar, istoric literar și profesor de literatură română. A fost profesor al Facultății de Litere a Universității din București până în 2002 și membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Ștefan Cazimir a devenit doctor în filologie română, cu o teză susținută în anul 1972.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
Anunțul decesului a fost făcut de Federația Comunităților Evreiești din România:
“Conducerea Federației Comunităților Evreiești din România a aflat cu profundă durere și imens regret de trecerea în neființă a domnului Prof. univ. dr. Ștefan Cazimir, intelectual de înaltă ținută și recunoscut și apreciat om de cultură. Prin dispariția sa, nu doar comunitatea evreiască suferă o uriașă pierdere, ci și societatea română în general.
Unul dintre cei mai importanți filologi români contemporani, Ștefan Cazimir este considerat cel mai de seamă cunoscător și critic al operei lui I.L. Caragiale. Deloc întâmplător, pentru că și Ștefan Cazimir era dăruit cu un simț al umorului extraordinar.
Rămâne memorabilă prezența sa, alături de prietenul și fostul său student, regretatul poet și om de teatru Aurel Storin, la una dintre edițiile festivalului Pro Etnica de la Sighișoara, când cei doi au încântat publicul printr-o dizertație- presărată cu zeci de glume- despre umorul evreiesc.
Tot inspirat de Caragiale, după Revoluția din 1989 Ștefan Cazimir a fondat Partidul Liber- Schimbist, iar prin prezența sa în Parlament a încercat să aducă echilibru și înțelegere în politica românească.
Autor a numeroase cărți foarte valoroase, Ștefan Cazimir a fost unul dintre cei mai importanți membri ai Consiliului Editorial al Editurii Hasefer. Personalitatea sa și moralitatea impecabilă au dus, în mod firesc, la deținerea funcției de Președinte al Comisiei de Etică și Mediere F.C.E.R.
În rândul comunității evreiești, Ștefan Cazimir activa neobosit în viața culturală, participând la numeroase evenimente literare și artistice. Generos, împărtășea cu plăcere celor din jur multe lucruri din vasta sa cunoaștere, fiind o adevărată ”enciclopedie umană”. Totodată, sfaturile sale de viață erau neprețuite.
Cu informații despre înmormântare vom reveni în curând.
Baruch Dayan Ha Emet! Fie-i memoria binecuvântată!”
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
Anunțul morții profesorului și filologului român nu a rămas fără ecou în rândul criticilor literari de la noi: