Close sidebar
Close sidebar

A văzut 50 de ţări într-un singur an şi nu vrea să se oprească până nu vede toată lumea

O tanara in varsta de 24 de ani din Satu Mare a vrut sa isi indeplineasca visul de a vedea toata lumea. Pentru asta, Ana Pienariu s-a facut stewardesa si in doar un an a vizitat deja 50 de state.

A.S.,


DISTRIBUIE
acest articol

Visul ei a început să devină realitate acum un an de zile, când a decis să facă ceva în acest sens, astfel că a ajuns la Dubai unde a urmat o şcoală de zbor pentru stewardese, care i-a permis obţinerea licenţei de zbor. Din acel moment, de la primul zbor, visul ei a început să se materializeze, chiar dacă asta presupunea zile continue de muncă şi multă oboseală. „Meseria de însoţitor de zbor implică mai multe lucruri decât călătorii nesfârşite şi hoteluri de cinci stele. Presupune o viaţă incitantă, dar total haotică, trebuie să dormi când nu ţi-e somn, să mănânci când nu ţi-e foame, să îţi asumi riscuri din punct de vedere al sănătăţii.
Deşi are doar un an vechime în acest domeniu, astfel încât este nouă în breaslă iar visul ei de a vedea toată lumea la început de drum, Ana a punctat un număr mare de ţări în portofoliul ei ca ţări vizite, chiar dacă asta a însemnat de multe ori să
renunţe la somnul dintre zboruri pentru a face o vizită în ţara în care a ajuns. „De 1 an de zile de când zbor am călătorit pe 6 continente, în peste 50 de ţări şi peste 70 de oraşe, în toate colţurile lumii. Cele mai multe destinaţii le-am avut spre continentul Asiatic printre care se pot enumera Beijing, Shanghai, Hong Kong, Bali, Jakarta, Kuala Lumpur, Singapore, Tokyo, Taipei, Bangkok şi multe altele.”,
afirmă fericită sătmăreanca.Aceasta nu vrea să oprească aici seria de ţări vizitate, sperând că într-o zi va ajunge să vadă fiecare ţară din lume în parte, în unele dorind să revină pentru mai mult de câteva ore sau o zi, dorind să se bucure de un sejur adevărat şi de vizite făcute pe îndelete, relateaza ziarul Adevarul.

Visul ei a început să devină realitate acum un an de zile, când a decis să facă ceva în acest sens, astfel că a ajuns la Dubai unde a urmat o şcoală de zbor pentru stewardese, care i-a

permis obţinerea licenţei de zbor. Din acel moment, de la primul zbor, visul ei a început să se materializeze, chiar dacă asta presupunea zile continue de muncă şi multă oboseală. „Meseria de însoţitor de zbor implică mai multe lucruri decât călătorii nesfârşite şi hoteluri de cinci stele. Presupune o viaţă incitantă, dar total haotică, trebuie să dormi când nu ţi-e somn, să mănânci când nu ţi-e foame, să îţi asumi riscuri din punct de vedere al sănătăţii", spune Ana.

Citeste si: Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Liam Payne! Ce s-a întâmplat înainte cu doar câteva zile ca artistul să-și piardă viața- kanald.ro

Citeste si: România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră- wowbiz.ro

Citeste si: Colecționara de creiere antice: Povestea tinerei care a studiat peste 4.400 de organe. Totul a început cu câteva migrene îngrozitoare- antena3.ro

Deşi are doar un an vechime în acest domeniu, astfel încât este nouă în breaslă iar visul ei de a vedea toată lumea la început de drum, Ana a punctat un număr mare de ţări în portofoliul ei ca ţări vizite, chiar dacă asta a însemnat de multe ori să renunţe la somnul dintre zboruri pentru a face o vizită în ţara în care a ajuns. „De 1 an de zile de când zbor am călătorit pe 6 continente, în peste 50 de ţări şi peste 70 de oraşe, în toate colţurile lumii. Cele mai multe destinaţii le-am avut spre continentul Asiatic printre care se pot enumera Beijing, Shanghai, Hong Kong, Bali, Jakarta, Kuala Lumpur, Singapore, Tokyo, Taipei, Bangkok şi multe altele”, afirmă fericită sătmăreanca.

Aceasta nu vrea să oprească aici seria de ţări vizitate, sperând că într-o zi va ajunge să vadă fiecare ţară din lume în parte, în unele dorind să revină pentru mai mult de câteva ore sau o zi, dorind să se bucure de un sejur adevărat şi de vizite făcute pe îndelete, relateaza ziarul Adevarul.

 

Citeste si: Oana Roman clarifică situația pensiei alimentare. Cum a obținut vedeta TV banii de la fostul soț. “Am apelat la un executor judecătoresc”- kfetele.ro

Citeste si: Gestul emoționant făcut de Cristina Săvulescu, la doar câteva ore de la înmormântarea soacrei ei, Delia Budeanu- radioimpuls.ro

Citeste si: Colecționara de creiere antice: Povestea tinerei care a studiat peste 4.400 de organe. Totul a început cu câteva migrene îngrozitoare- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI