Accident grav în Mureș. O persoană a murit, iar alta este rănită grav. A fost solicitat elicopterul SMURD

Accident mortal în Mureș

Un accident cumplit a avut loc în Mureș. În urma impactului, o persoană a murit.

Un grav accident a avut loc duminică pe un drum din Mureș. O persoană a murit, iar o alta a fost rănită grav și încadrată în cod roșu medical, după ce o autoutilitară a derapat și s-a izbit violent de un copac.

Accident grav în Mureș. O persoană a murit, iar alta este rănită grav. A fost solicitat elicopterul SMURD

Accidentul s-a produs pe drumul comunal 10, între localitățile Gurghiu și Comori.

Șoferul autoutilitarei ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina a ieșit de pe drum și s-a oprit într-un copac. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție: o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean cu medic, un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Gurghiu, dar și un elicopter SMURD.  „În urma accidentului rutier au rezultat două victime.
O persoană prezenta leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul aflat la faţa locului a declarat decesul acesteia. Cea de-a doua victimă, încadrată în cod roşu, a fost preluată de echipajul SMURD”
, au transmis oficialii ISU Mureş.

Citește și: O fetiță de 10 ani a murit într-un accident în Timiș, iar o altă copilă a fost rănită. Șoferul era chiar unchiul fetei decedate și a fugit de la fața locului


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri