Accident grav în Vaslui. Un șofer băut a intrat cu mașina într-o autoutilitară

Accident grav în Vaslui. Un șofer băut a intrat cu mașina într-o autoutilitară

(Sursa foto: vremeanoua.ro)

Bărbatul a pierdut controlul volanului într-un sens giratoriu.

Un accident rutier a avut loc luni dimineața, 25 mai, în jurul orei 09:00, când un bărbat care circula pe strada Decebal din municipiul Vaslui, din direcția Spital către Stadion, a pierdut controlul volanului, într-un sens giratoriu, și s-a oprit cu mașina direct într-o autoutilitară.

În urma impactului, oamenii legii și medicii sosiți la fața locului au constatat cele întâmplate și faptul că șoferul vinovat de accident, în vârstă de 33 de ani, este rănit.

Citește și: VIDEO Motocicletă suspendată în semafor după un accident rupt parcă din filme. În ce stare se află șoferii

A ajuns la spital, după ce a provocat un accident

El a fost ulterior transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale de specialitate, nu înainte, însă, să fie testat cu aparatul etilotest.

Testarea a arătat un rezultat pozitiv, șoferul urcându-se la volanul mașinii cu o alcoolemie de 0,57 mg/L alcool pur în aerul expirat.

În cauză, pe numele său s-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar ancheta în acest caz continuă.

Citește și: Accident mortal în Ialomița. Un șofer de TIR a decedat după impactul puternic cu două autoturisme

„La data de 25 mai 2026, ora 09:05, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în municipiul Vaslui, zona fostului bazar, s-a produs un eveniment rutier, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane. În urma primelor verificări efectuate de polițiștii rutieri, s-a stabilit că un autoturism, care circula pe strada Decebal din municipiul Vaslui, din direcția Spital către Stadion, condus de către un bărbat de 33 de ani, ar fi pătruns pe sens opus și ar fi intrat frontal într-o autoutilitară.

În urma producerii evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unei persoane (șoferul autoturismului) care a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru evaluare și primirea de îngrijiri medicale. Conducătorii autoturismelor implicate au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului autoutilitarei și o alcoolemie de 0.57 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului autoturismului. Bărbatului urmează ai fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și dispunerea măsurilor legale”, au transmis autoritățile.

 


Autor

Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.

Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri