Negocierile pentru noul premier bat pasul pe loc. Ce șanse sunt ca Eugen Tomac să primească susținerea PSD și UDMR. Kelemen Hunor: „Drumul este lung”

Negocierile pentru noul premier bat pasul pe loc. Ce șanse sunt ca Eugen Tomac să primească susținerea PSD și UDMR. Kelemen Hunor: „Drumul este lung”

(Sursa foto: Mediafax Foto)

La o săptămână de la consultările oficiale, Nicușor Dan nu a anunțat încă ce candidat desemnează pentru funcția de premier.

Șeful statului a purtat luni cel puţin două discuţii cu liderii PSD și PNL pentru a debloca criza din politică, dar până acum negocierile nu dau rezultate, au precizat anumite surse, notează Antena 3 CNN. Sursa citată precizează că discuțiile informale ar uma să meargă mai departe marți, atunci când s-ar putea discuta și cu președintele UDMR.

Totuși, în acest moment, PSD și PNL nu devin mai flexibile cu privire la următorul premier.

Încă de vineri Nicușor Dan are o listă scurtă cu nume pentru funcția de premier, mai precizează anumite surse politice. Pe listă s-ar afla și Eugen Tomac, consilierul său și văzut drept favorit pentru conducerea noului guvern.

Citește și: VIDEO Diplomații europeni refuză să plece din Kiev, în ciuda avertismentului înfricoșător al lui Putin

Liderul UDMR: „Un guvern tehnocrat a doua zi va rămâne singur şi toată lumea va fi în opoziţie”

Se pare că PSD nu exclude să îl susțină pe Eugen Tomac în cazul în care acesta o să fie propus de șeful statului pentru funcția de premier. Potrivit unor surse din partid, PSD o să supună propunerea forurilor de conducere, pentru a da un vot cu privire la susținerea lui Tomac în cazul în care o să fie propus oficial pentru a conduce noul Executiv.

În cazul în care Eugen Tomac ar fi propus pentru funcția de premier, social-democrații ar vrea ca Guvernul să fie unul politic, nu cu miniştri tehnocraţi.
Liderul PSD a discutat astăzi cu Kelemen Hunor la Palatul Parlamentului. Președintele UDMR spune că îl cunoaște pe Eugen Tomac, dar nu a răspuns concret cum ar vota partidul pe care îl conduce dacă acesta o să fie desemnat premierul României.

„Până nu discutăm cu el, nu avem cum să vă spunem condiţiile, fiindcă trebuie să ştim ce doreşte să facă un premier desemnat şi dacă e domnul Tomac...

Deci, Eugen Tomac e o personalitate politică cunoscută, noi ne cunoaştem, parcă amândoi am fost interzişi în Ucraina, la un moment dat, pentru faptul că am susţinut drepturile românilor şi comunităţii maghiare din Ucraina. Deci, eu îl ştiu pe Eugen Tomac foarte bine, dar, de aici şi până a spune cum vom vota, sigur, drumul este lung, fiindcă nu ştim, nu am început discuţiile.

Haideţi să aşteptăm prima nominalizare, eu am spus despre un guvern monocolor PSD ce am avut de spus, nu s-a schimbat nimic.

Participarea noastră într-un guvern minoritar, fără o susţinere transparentă şi credibilă în Parlament e puţin probabilă. Deci, până nu avem o nominalizare şi o încercare de a forma un guvern, eu, cu a doua încercare, nu m-aş ocupa, fiindcă am înţeles din discuţiile de până acum că prima variantă ar trebui să treacă. Asta este intenţia

Un guvern tehnocrat va avea a doua zi următoarea problemă: toată lumea va fi în opoziţie.

Şi de aici, lucrurile se vor complica. Un guvern politic trebuie să aibă o susţinere politică şi o majoritate politică. Deci, din PSD -UDMR nu se poate forma o majoritate transparentă, se poate şi cu USR, se poate şi cu PNL, se poate discuta în multe variante, inclusiv cu Eugen Tomac, în fruntea Guvernului – variante politice. Dar un guvern tehnocrat – a doua zi va rămâne singur şi toată lumea va fi în opoziţie.
Aşa s-a întâmplat şi data trecută şi cine a beneficiat dintr-o astfel de situaţie atunci... PSD!?! Acum AUR va beneficia dintr-un guvern tehnocrat.

Așteptăm nominalizarea şi discuţiile, dacă cumva doreşte să discute premierul desemnat cu noi, că nici asta nu ştim dacă doreşte. Poate că are deja o formulă în cap, chiar o formulă negociată. Deci, trebuie să fim calmi, trebuie avem răbdare. Eu nu am informaţii în acest moment mai mult decât am citit în presă”, a declarat Kelemen Hunor.

Eugen Tomac: „Nu am fost niciodată interzis în Ucraina”

Tomac a declarat pentru G4Media că nu a fost „niciodată interzis în Ucraina”, contrazicând direct afirmațiile lui Hunor. Consilierul lui Nicușor Dan a ținut să precizeze că singura interdicție pe care a avut-o a fost în Rusia, impusă de regimul de la Moscova, ca urmare a criticilor sale la adresa politicii expansioniste.

Citește și: VIDEO Panică la o mănăstire de măicuțe din Suceava. Incendiu de proporții la așezarea monahală

Ilie Bolojan vrea în opoziție, Sorin Grindeanu nu vrea să audă de liderul PNL și de AUR

În acest context, Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor la finalul săptămânii trecute că PNL o să meargă în Opoziție și că partidul are nevoie de reorganizare: „PNL a luat niște decizii în ultima lună și are de mers pe un drum, iar acel drum nu este al compromisurilor care ne compromit”.

Sorin Grindeanu a anunțat miercuri, într-un interviu pentru Adevarul.ro, că există un blocaj în negocierile pentru formarea noului Executiv și a exclus colaborarea cu Ilie Bolojan și cu AUR. De asemenea, Grindeanu a precizat că partidul pe care îl conduce nu va susține un guvern minoritar.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri