Accident grav pe DN 19, în Bihor! Două persoane au murit, un copil este în stare gravă

Accident mortal în Bihor

Un bărbat și o femeie au murit într-un accident, iar un copil a fost rănit grav.

Un grav accident a avut loc în localitatea Adoni, Bihor, pe DN 19. Două autoturisme s-au lovit violent, iar în urma coliziunii două persoane, un bărbat și o femeie, au murit. Un copil a fost rănit grav, iar alte două persoane au ajuns la spital.

Accident grav pe DN 19, în Bihor! Două persoane au murit, un copil este în stare gravă

Accidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 22 iunie, în comuna Tarcea.

În cele două mașini se aflau cinci persoane. La fața locului au ajuns pompierii militari bihoreni, care au intervenit pentru scoaterea victimelor dintre fiarele mașinilor. Trei persoane au rămas blocate în autoturismele avariate. Dintre acestea, un bărbat și o femeie erau în stop cardio-respirator. Echipajele medicale au încercat să îi salveze și au făcut manevre de resuscitare, însă, din păcate, cei doi nu au mai răspuns, iar medicul a declarat decesul lor. Celelalte
trei victime au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost duse la spital. Printre ele se află și un minor, care este în stare gravă.

Accidentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 23:30. La intervenție au participat mai multe echipaje de pompieri din Valea lui Mihai, Săcueni și Marghita, cu autospeciale de descarcerare și ambulanțe SMURD. De asemenea, la fața locului au fost trimise echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Autoritățile urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul.

Citește și: Un șofer băut a lovit trei pietoni, printre care și un minor. Bărbatul a avariat și trei mașini, în Vâlcea


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri