In articol:
Un accident rutier a avut loc în Tulcea. O fată din București a murit după ce mașina sa a fost strivită. Oamenii legii au transmis că șoferul avea alte preocupări în momentul accidentului. De asemenea, acesta consumase alcool.
Citeste si: VIDEO- Copil strivit de un gard, la meciul de fotbal
O fată, de 19 ani, a murit pe loc în urma accidentului suferit
Autoturismul a scăpat de sub control și a ieșit de pe partea carosabilă. Apoi, s-a răsturnat și s-a izbit de un pom aflat pe marginea drumului. Impactul cu copacul a fost pe plafon, chiar în dreptul scaunelor din față, acolo unde era și tânăra de 19 ani din București.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
La locul accidentului au venit de urgență două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Babadag, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și patru echipaje SAJ Tulcea. Polițiștii ajunși la locului accidentului au găsit cinci victime, dintre care două încarcerate (șoferul și tânăra decedată).
Citeste si: Cazul șocant al unor tineri. Au refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și au sărit în râu
„În jurul orei 02.00, politistii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Tulcea au intervenit la un accident rutier. In fapt, un tanar de 19 ani din Bucuresti, in timp ce conducea autoturismul pe DJ 222, pe relatia Jurilovca- 2 Cantoane, pe fondul altor preocupari si al vitezei, a pierdut controlul autoturismului si a lovit un pom aflat in afara carosabilului. In urma accidentului a rezultat decesul unei tinere de 19 ani, din Bucuresti, ranirea usoara a soferului si a trei pasageri cu varsta intre 16 si 19 ani.
Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro
Conducatorul auto poseda permis de conducere corespunzator categoriei, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat pozitiv. In cauza a fost intocmit un dosar penal, politistii rutieri urmand sa stabileasca cu exactitate modul si cauzele producerii accidentului", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Tulcea.