Agentul de fotomodele Daniel Siad, acuzat că ar fi fost "peștele" lui Jeffrey Epstein, găsit mort în casa sa de lângă Paris

Agentul de fotomodele Daniel Siad, acuzat că ar fi fost "peștele" lui Jeffrey Epstein

(Sursa foto: X.com)

A murit controversatul impresar francez din lumea modellingului, Daniel Siad, considerat a fi "pește" pentru magnatul abuzator Jeffrey Epstein.

Fostul impresar și căutător de fotomodele de origine algeriană, suspectat că a avut legături strânse cu bancherul american Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul său din afara Parisului, au anunțat miercuri procurorii. 

Potrivit France24, Daniel Siad devenit o figură centrală în atenția publică internațională după desecretizarea documentelor din dosarul lui Jeffrey Epstein, în care numele francezului apare de peste 1.800

de ori.  

Anchetat în Franța, Daniel Siad, în vârstă de 69 de ani, era unul dintre mai mulți francezi acuzați că l-au ajutat pe Epstein să facă trafic de persoane și să abuzeze tinere femei.

Cine a fost Daniel Siad

Vizat de mai multe plângeri, inclusiv acuzații de viol, Daniel Siad a făcut obiectul unei anchete conduse de biroul specializat în combaterea traficului de persoane.

Într-un mesaj postat pe contul său de X, în februarie 2026, Daniel Siad a vorbit despre relația sa cu Jeffrey Epstein și a insistat că a fost "căutător de talente" în modelling, nu proxenet.

Francezul cu cetățenie suedeză s-a dezis de Epstein, catalogându-l în mărturia sa video ca fiind un "ticălos".

Cerere de autopsie după moartea impresarului francez

"O anchetă pentru a stabili cauza decesului a fost deschisă luni seară, în urma descoperirii”, a anunțat parchetul din Nanterre.

O autopsie va fi efectuată în cadrul anchetei, precizează procurorii francezi.

Numele lui Siad a apărut în peste 1.000 de documente publicate ca parte a dosarelor Epstein date publicității de Ministerul Justiției de la Washington.

Daniel Siad a comparat eforturile sale de a recruta femei cu pescuitul, într-un schimb de mesaje cu Epstein

"În această agitație mă simt ca un pescar, uneori prind repede pește, alteori nu prind nimic”, i-a scris Siad lui Epstein în 2014.

Serie de morți suspecte în legătură cu Epstein

Impresarul francez a insistat în fața autorităților de la Paris că infractorul sexual american, condamnat într-un prim proces penal, "a profitat de încrederea sa”.

Autoritățile franceze l-au arestat în 2020 pe agentul de modeling Jean-Luc Brunel după acuzații că ar fi procurat femei pentru miliardarul american.

Brunel a fost găsit mort în închisoare în 2022.

De asemenea, Jeffrey Epstein a murit în închisoare, în 2019, în timp ce își aștepta procesul pentru trafic sexual.

Citește și: VIDEO "Nu e nicio distracție, nu merită!" Un presupus "bilet de adio" scris de Jeffrey Epstein înainte de a se sinucide, publicat pentru prima dată


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri