Avocatul Poporului atacă la Curtea Constituţională legea privind acordarea burselor elevilor. Motivul este legat de bursele de merit.

Citește și: De ce și-ar fi pus capăt zilelor elevul din Bacău?! Adolescentul a fost găsit fără viață în baia căminului

Bursele de merit ar putea fi acordate după alte criterii! Avocatul Poporului consideră că exprimarea ”mimim 30% din elevii din fiecare clasă” nu respectă principiul previzibilităţii şi clarităţii normelor juridice.

Avocatul Poporului a anunţat, marţi, că a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu articolul din legea privind acordarea burselor elevilor care prevede că bursele de merit se acordă pentru mimim 30% din elevii din fiecare clasă”.

"Această exprimare nu respectă principiul previzibilităţii şi clarităţii normelor juridice", consideră instituția.

Ce spune legea educației despre bursele acordate în 2023-2024

Conform prevederilor art. 108 alin. (1) din Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, „ elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse .”.

Nu există diferență între elevii din învățământul de masă și din învățământul special, cu condiția îndeplinirii prevederilor din Metodologia-cadru.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

1. Burse sociale

Elevii din învățământul special și de masă cu dizabilități/nevoi speciale, beneficiază de burse sociale, conform prevederilor art. 10 alin. (1) punctul e) din Metodologia-cadru: „ Elevii care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, încadrate conform criteriilor din anexa nr.

1 la Ordinul ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, și structurate tipologic conform aceluiași ordin, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie ” beneficiază de bursă socială.

2. Burse de merit

Bursele de merit se acordă fie în baza mediei generale anuale, fie în baza rezultatelor la competiții. Elevii din învățământul special care sunt evaluați prin note pot beneficia de burse de merit, pe baza mediei generale anuale din anul școlar anterior, excepție elevii clasa a IX-a.

Elevii din învățământul special, gimnaziu, profesional și liceu, care au obținut premii la olimpiadele și competițiile incluse în anexele la OME 3027/2023 și OME 3216/2023, beneficiază de burse de merit, conform condițiilor prevăzute în Metodologia-cadru.

Citeste si: VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”- kfetele.ro

Citeste si: Emily Burghelea, din nou la Urgențe pe mâna medicilor! Soțul ei a filmat-o pe holurile spitalului: "Nu se poate opri din tușit, are febră mare"- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

3. Burse tehnologice

Toți elevii din învățământul profesional, de masă sau special, beneficiază în anul școlar de burse tehnologice.

Bursele de merit se acordă fie în baza mediei generale anuale

Bursele de merit se acordă în baza mediei generale anuale

[Sursa foto: Pexels.com]

Cum se acordă bursele de merit în prezent

În prezent legea educației prevede că bursele de merit se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar.

Elemente de noutate aduse de noua lege a educației din 2023:

  • bursele de merit: se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu şi liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar, în ordinea descrescătoare a mediilor generale anuale; acolo unde situația o impune, potrivit metodologiei, lista de beneficiari va fi extinsă pentru a cuprinde toți elevii cu media mai mare sau egală cu 9,50;

  • bursele de merit pentru elevii de clasa a V-a se vor acorda în ordinea descrescătoare a mediilor calculate ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi pe parcursul primelor două intervale de învățare din anul școlar în curs (în acest caz, bursele se plătesc începând cu luna februarie, inclusiv pentru luna ianuarie, până la finalul anului școlar);

  • bursele de merit pentru elevii de clasa a IX-a se vor acorda pe baza mediilor de admitere în învăţământul liceal sau profesional;

  • bursele de merit se acordă și pentru premiile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor școlare, respectiv elevilor din loturile restrânse de pregătire pentru participarea la olimpiadele internaționale.

Ce valoare au bursele în 2024

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei

  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei

  • Bursă de merit: 450 lei

  • Bursă socială: 300 lei

  • Bursă pentru mame minore: 700 lei

  • Bursă tehnologică: 300 lei

Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii.


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si