Anunț important de la Casa de Pensii. Ce se întâmplă cu "mica recalculare" a pensiilor de la 1 martie 2025
Casa Națională de Pensii a făcut precizări importante în ceea ce privește ”mica recalculare”, care a început deja și se va finaliza pe data de 1 martie 2025. Ce trebuie să știe pensionarii?
Author: Sorin Negru marți 26 noiembrie 2024 , 14:01
Pensionarii primesc o veste bună: își pot majora veniturile de anul viitor, începând din martie 2025, pe baza unor adeverințe pe care le pot depune la casele teritoriale de pensii.
Potrivit noii legi a pensiilor, se iau în calculul pensiei și veniturile contributive care anterior nu erau valorificate- sporuri nepermanente, prime, premii, al 13-lea salariu, ore suplimentare, acord global.
”Noua lege a Pensiilor recunoaște drepturile pensionarilor astfel încât sunt valorificate în calculul pensiei veniturile contributive care anterior nu erau valorificate (sporuri nepermanente, prime, premii, al 13-lea salariu, ore suplimentare, acord global etc.)
și care sunt prevăzute în HG nr. 181/2024”, au precizat reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Beneficiari vor fi pensionarii care au ieșit la pensie înainte de anul 2001, se arată în mesajul CNPP.
Ce venituri sunt luate în calcul la ”mica recalculare” a pensiilor:
al treisprezecelea salariu
formele de retribuire pentru orele suplimentare (lucrate peste programul normal de lucru)
premiile acordate în cursul anului și premiile anuale pentru realizări deosebite; recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate
sporul acordat pentru personalul didactic care asigură perfecţionarea de specialitate a învăţătorilor şi educatorilor și care îndrumă practica psihopedagogică
indemnizaţiile de muncă nenormată; alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale
formele de retribuire cu bucata sau în acord, în regie ori după timp, pe bază de cote procentuale sau tarife
Costurile documentelor necesare
- tarif administrativ în vederea soluționării cererilor (101 lei) - tarif pentru întocmirea unui certificat cu venituri (81 de lei, pentru fiecare an) - tarif pentru întocmirea unui certificat cu grupă de muncă (45 de lei, pentru fiecare an) - tarif eliberare certificat cu venituri (27 de lei, pentru fiecare an) - tarif eliberare certificat cu grupă de muncă (14 lei, pentru fiecare an) - tarif eliberare copie (5 lei)
Ce se întâmplă cu pensiile membrilor uniunilor de creatori
Guvernul a adoptat recent Ordonanța de Urgență nr. 127/11.11.2024 prin care modifică și completează prevederile referitoare la instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.
Potrivit noilor dispoziții, cuantumul indemnizaţiei lunare de care beneficiază pensionarii care sunt membri ai uniunilor de creatori nu se va mai raporta la valoarea punctului de pensie, ci la valoarea punctului de referință prevăzut în Legea nr.360/2023
și se va indexa sau actualiza în funcție de aceasta.