Cosmin a părăsit „Casa iubirii” prin descalificare, după ce a fost acuzat că a încălcat regulamentul oferind informații din emisiune unei persoane din afara casei. A sperat până în ultima clipă că lucrurile vor lua o întorsătură favorabilă lui, însă lucrurile nu au stat deloc așa în gală. Spre surprinderea tuturor concurenților, a fost eliminat din competiție, lăsând-o pe iubita sa în casă.

La scurtă vreme după difuzarea galei, Cosmin a intrat live și a vorbit despre plecarea sa, susținându-și în continuare nevinovăția în fața susținătorilor lui.

În tot acest timp, foștii săi colegi din emisiune, dar și vechii concurenți și-au dat cu părerea despre cele întâmplate. Același lucru l-a făcut și Radu, fost concurent „Casa iubirii”, care le-a dezvăluit internauților un detaliu neașteptat despre starea de sănătate a lui Cosmin.

Cosmin a ajuns la spital

Mai exact, în cadrul unui live, la întrebările internauților, Radu a dezvăluit despre Cosmin că nu poate fi prezent și el pe live din cauza faptului ce se află la spital, pentru că s-a operat la ochi, însă nu, din fericire nu este vorba despre nimic grav! Mai mult, a decis să recurgă la o intervenție din propria inițiativă, pentru a-și corecta o mică problemă medicală.

„Cosmin nu poate intra pe live, nu știu dacă o să intre în seara asta, deși nu cred. O să intre mâine seară, cred, pentru că am vorbit cu el la telefon și s-a operat la un ochi. Pentru cine știe, Cosmin avea o pată roșie aici, la un ochi.

A fost să-și scoată pata aia. L-am sunat și avea bandaj pe față. Dar nu e grav, e ok, doar că și-a făcut asta pentru a scoate pata aia. Nu știu ce reprezintă pata aia pe ochi. Îl durea destul de rău”, a povestit Radu, în live-ul de pe TikTok.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO „Dacă pleci înseamnă că renunți și la mine” Roberta il avertizează pe Sebastian! Tânărul și-a pus sufletul pe tavă: „Am avut o zi neagră!”

Cosmin își menține cu fermitate nevinovăția

Cu toate că nu poate aduce dovezi concrete care să îi dovedească nevinovăția legată de conversațiile apărute în mediul online, Cosmin nu a ezitat să vorbească despre acest subiect și să își spună părerea despre cele întâmplate în ultimele zile. Acesta a ținut să precizeze că este aproape convins de faptul că o anumită persoană din casă i-a înscenat totul, însă a decis să fie discret și să nu își facă publice supozițiile, neavând dovezi concrete în acest sens, prin care să incrimineze acel concurent sau concurentă.

„E cel mai frustrant lucru care vi se poate întâmpla, să fiți acuzați de o chestie, să nu aveți niciun argument, pentru că persoana care a făcut chestia asta este cineva din casă și eu am o vagă bănuială. De fapt, nu am o vagă bănuială. Acum că, mă rog, am vizionat episoadele cap-coadă, am văzut anumite chestii. Nu știu câți dintre voi le-ați putut observa, dar dacă ați fost atenți la unele chestii… eu nu o să dau în persoana respectivă, dar persoana respectivă încă este în casă și, mai mult decât atât, a avut un

comportament ciudat. Ok? Bă mai mult, a și avut mici scăpări în care...Uite că îmi pare rău că nu am fost atunci pe fază. A avut mici scăpări în care a dat de înțeles… Bine, deci, persoana respectivă care a făcut chestia asta este încă în casă. Eu sunt 99% convins că ea este, dar nu am nicio dovadă, nu pot să spun și să aduc anumite acuzații vis-a-vis de persoana respectivă, pentru că, v-am spus, nu am nicio dovadă, însă, dacă ați fost atenți și dacă veți da vreodată episoadele în urmă, veți vedea anumite chestii. Doar trebuie să fiți atenți la unele conversații între mine și persoana respectivă. A fost așa un ping-pong și nu știam de unde vin”, a spus Cosmin, în timpul unui live pe TikTok.

Citeste si: Mihai Albu, despre discuțiile de după despărțirea de Iulia Albu. Designerul mărturisește că el a fost cel care a cerut divorțul. „Nu știu de ce a luat foc. Am cerut divorțul pentru că aveam neînțelegeri”- kfetele.ro

Citeste si: Cine este Ruxandra și cu ce se ocupă nora foștilor soți, Alin Oprea și Larisa Uță! Tânăra a intervenit dur în scandalul dintre cei doi- radioimpuls.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citește și: Alertă cu bombă într-un avion care traversa România! Aeronava mergea la Chișinău, dar a aterizat de urgență pe Otopeni


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si