Băiat de 14 ani, mort după ce a intrat într-un iaz din Dorohoi. Copilul a fost găsit la o adâncime de peste doi metri
Alarma s-a dar luni, 15 iunie 2026, atunci când un copil a intrat în apele iazului Polonic din municipiul Dorohoi, dar nu a mai ajuns la mal.
La fața locului au ajuns echipajele medicale, care au început manevrele de resuscitare. Băiatul a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi transportat la spital, dar eforturile echipajelor medicale nu au dat rezultat, iar adolescentul în vârstă de 14 ani a fost declarat decedat.
„Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în această după-amiază, pentru căutarea unui copil care a intrat în apele iazului Polonic din municipiul Dorohoi şi nu a mai ajuns la mal.
În ciuda eforturilor susţinute depuse de echipajele medicale, nu s-a mai putut face nimic pentru copil, fiind declarat decesul acestuia”, a transmis ISU Botoşani.
Citește și: Cadavru descoperit într-o cameră de hotel din Cluj-Napoca. Turista moartă avea 45 de ani
Autoritățile le recomandă oamenilor să fie atenți când merg la scăldat și să respecte măsurile de siguranță.
„ISU Botoșani recomandă cetăţenilor să respecte măsurile de siguranță atunci când merg la scăldat, astfel:
frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
- evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
- evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi sau nu aveţi deprinderile necesare;
- nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
- nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
- nu intrați în apa rece după expunerea la soare;
- nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
- echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) nu sunt în totalitate eficiente, de aceea trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult”, precizează autoritățile.