In articol:
Un club din localitatea Flămânzi, județul Botoșani, a devenit un adevărat câmp de luptă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce mai mulți tineri l-au atacat cu pumni, picioare, bâte și topoare pe agentul de pază al discotecii.
Agentul de pază nu a lăsat o persoană să intre în club
Scandalul a pornit după ce agentul de pază nu a permis intrarea în club unui client în stare de ebrietate. La scurt timp, tânărul a venit cu prietenii și l-au atacat pe paznic.
Citeste si: Zi decisivă pentru Elena Udrea. Astăzi judecătorii vor decide dacă va fi extrădată în România
Citeste si: O nouă lovitură pentru șoferii români. Sancțiunea intră în vigoare din 27 aprilie
În imaginile filmate de o cameră de supraveghere se vede cum victima este lovită inclusiv cu un topor.
Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro
"Totul a pornit de la faptul că nu am lăsat în interior un client băut. Ulterior acesta a venit cu mai mulţi prieteni, şi m-au atacat la intrarea în local. Eram la pământ şi au început să mă lovească cu tot ce aveau asupra lor. Nu mai ştiu nimic apoi, ca mi-am pierdut cunoştinţa şi m-am trezit la spital", a declarat agentul de pază pentru Monitorul de Botoșani.
Bărbatul a fost dus la spital
După ce l-au lăsat lat pe caldarâm, agresorii s-au făcut nevăzuți. În ajutorul agentului de pază au sărit mai mulți clienți, care au și sunat la 112. O ambulanță l-a luat pe bodyguard şi l-a transportat imediat la Urgențe, în stare de inconştienţă.
Medicii spun că a avut mare noroc pentru că loviturile nu au fost mai puternice în zonele vitale.
Citeste si: O nouă lovitură pentru șoferii români. Sancțiunea intră în vigoare din 27 aprilie
Citeste si: S-au trezit cu un liliac în dormitor și apoi le-a murit copilul- antena3.ro
Oamenii legii au identificat toți agresorii și sunt acum cercetați penal.
Delia Neniscu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani: "Cercetarile sunt continuate pentru tentativă de omor, urmând să se stabilească exact împrejurările în care s-a produs fapta, urmând a se dispune măsurile legale față de persoanele care se fac responsabile de comiterea acesteia."
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.