Bugetul pe 2020 va avea cheltuieli totale de 399,2 miliarde de lei şi venituri aşteptate de 358,6 miliarde de lei.
Astfel, veniturile cresc cu 9,8% (10,6% în 2019), iar cheltuielile cu 7,1%, faţă de circa 15-16% în 2019 şi 2018.
Citeste si: Cresc alocațiile copiilor? PSD pregăteşte marea lovitură: PNL va trebui să accepte
În plus, deficitul scade cu circa 5,5 miliarde de lei faţă de 2019, dar se menţine la un nivel de peste 3%, impus prin Tratatul de Maastricht.
”Planificarea bugetară pe anul 2020 şi estimările pe perioada 2021-2022 stabilesc deficitul bugetar ESA în anul 2020 la 3,58% din PIB, urmând ca acesta sa ajungă în anul 2022 la 2,77% din PIB, respectiv o reducere de 0,81 puncte procentuale faţă de anul 2020, încadrandu-se în 2022 în prevederile regulamentelor europene”, se arată în document.
Citeste si: Ludovic Orban: Astăzi demarăm procedura angajării răspunderii guvernului pe trei proiecte legislative
Cheltuielile cu asistenţa socială vor creşte cu 14,5% în 2020, la 131,1 miliarde de lei, şi vor reprezenta circa o treime din cheltuielile totale.
În septembrie 2020, Guvernul va mări punctul de pensie cu 40%, un avans care va pune presiune pe buget.