In articol:
Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Andrei Stratilat, sâmbătă, pe 19 august 2023. Sfântul Andrei Stratilat a luptat cu credință și pentru credința sa până la moarte.
Cine a fost Sfântul Andrei Stratilat?
Sfântul Andrei Stratilat a fost ofiter în armata imperială a Romei, când era împărat Maximian.
Când Andrei Stratilat a intrat învingător în Antiohia, a fost denunțat că este creștin. Pentru că a mărturisit credința sa în Hristos, a fost supus la multe chinuri.
Împăratul dorea ca Andrei Stratilat să fie ucis, dar Sfântul a aflat prin descoperire Dumnezeiască de gândurile împăratului.
Generalul Andrei și armata sa, au urcat în Munții Taurus unde au fost prinși de armatele romane. Generalul Andrei și toți membrii din armata sa au fost decapitați în timp ce se rugau, potrivit crestinortodox.ro.
Citește și: Sf. Alexandru 2023: Tradiții pentru această sărbătoare
Rugăciune către Sfântul Andrei Stratilat
"Mărirea cea pământească ai lăsat şi Cereasca Împărăţie ai moştenit; sângele picurându-ţi, ca şi cu o cunună de piatră nestricată, prea minunat te-ai împodobit; şi către Hristos ai venit cu sobor răbdător de patimi, cu ceata îngerilor în Lumina Cea Neînserată; şi pe Hristos, Soarele Cel Neapus, ai aflat, Sfinte Andrei Stratilat.
"Stih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vrând eu să laud sfinţită prăznuirea ta, luminează sufletul meu cu Razele cele Luminătoare ale Duhului şi goneşte negura necunoştinţei, mărite mucenice.
Stih: Sfinte Mucenice Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Prin Putere Dumnezeiască călcând pe vicleanul şi biruitor făcându-te, mucenice, prea lămurit cu minte vitejească te-ai îmbogăţit de strălucirea mucenicilor, Fericite Mucenice Andrei, cel cu nume mare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Omorând cugetele cele pământeşti, mucenice mult pătimitorule, cu bărbăţie ai urmat Cuvântului, Celui Ce pentru tine a fost omorât şi la viaţa cea nestricăciosă te-ai mutat prin moarte.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin(a Născătoarei).
Cel Ce cu adevărat, pentru săvârşirea bunătăţii, S-a îmbrăcat cu Trup din tine, Preacurată, spre mântuirea tuturor credincioşilor, se cunoaşte îndoit la Fire Dumnezeu împreună şi Om", potrivit doxologia.ro.
Citește și: Calendar ortodox 18 august 2023: Ce sărbătoare este vineri?