Care sunt salariile medii în fiecare țară din Europa. Angajații cel mai bine plătiți, în Islanda, Luxemburg și Elveția - HARTA
Salariile medii din țările Europei variază foarte mult între zona vestică a continentului și statele ex-comuniste, aflate încă în tranziție spre nivelul de trai occidental.
Author: Sorin Negru miercuri 22 noiembrie 2023 , 23:58
Cum se compară salariile medii în Europa? O analiză făcută pe baza salariilor de anul trecut arată variații semnificative între o țară și alta, în funcție de mai mulți factori- productivitate, cerere, inflație și nu numai.
Alte țări din Europa cu un salariu mediu uriaș în comparație cu situația de la noi: Olanda- 4.830 euro, Germania- 4.510 euro, Marea Britanie- 4.130 euro, Norvegia- 4.110 euro și Franța- 4.030 euro.
Topul realizat de Statista poate fi văzut aici, cu mențiunea că salariile medii sunt calculate în dolari și la nivelul venitului anual.
Salarii mici în România, mult sub cele din Grecia sau Ungaria
La nivelul anului 2022, salariul mediu net în România a fost de 3.800 lei pe lună, ceea ce reprezintă aproximativ 770 euro. La nivel brut, salariul mediu din România era 1.200 euro.
În clasamentul Statista, la coada clasamentului european se află țări precum Grecia- cu 2.000
euro lunar, Slovacia- 2.030 euro, Ungaria- 2.200 euro, Portugalia- 2.460 euro și Cehia- 2.500 euro.
Salariile neașteptat de mari din Islanda au fost determinate de ponderea mare a contractelor colective din sectorul privat al țării. Unele creșteri s-au datorat, de asemenea, adăugării beneficiilor Covid-19, conform Euronews.com.
Islanda este, de asemenea, una dintre cele mai scumpe țări din lume, cu o inflație persistentă ridicată, ceea ce contribuie la faptul că muncitorii solicită salarii mai mari.
Sectoarele financiar și bancar formează principala pondere în spatele salariilor atractive din Luxemburg, majoritatea băncilor angajând lucrători cu studii superioare și experiență. Unii dintre aceștia sunt expatriați, veniți din alte țări europene.