1 din 5 | Ce a mai ieșit la suprafață din Dunăre, după scăderea dramatică a apei. Un pod roman, puțin cunoscut
2 din 5 | Ruină a unui picior de pod, de pe unul dintre malurile Dunării
3 din 5 | Pilonii podului, fotografiați de arheologii bulgari
4 din 5 | Ce a mai ieșit la suprafață din Dunăre, după scăderea dramatică a apei. Un pod roman, puțin cunoscut
5 din 5 | Ce a mai ieșit la suprafață din Dunăre, după scăderea dramatică a apei. Un pod roman, puțin cunoscut
Sub apele tulburi ale Dunării a rămas ascuns, timp de secole, scheletul uneia dintre cele mai ambițioase construcții ale Imperiului Roman. Acum, fluviul s-a retras și a lăsat la vedere forme masive, aliniate, care pot fi observate în apropierea malului bulgăresc.
Nu sunt simple stânci și nici ruine necunoscute. Sunt fundațiile podului uriaș construit la ordinul împăratului Constantin cel Mare, în urmă cu aproape 1.700 de ani. O construcție care unea Bulgaria și România de azi.
Pentru publicul din România, marele pod roman de peste Dunăre este, aproape automat, Podul lui Traian. Legat de războaiele daco-romane și de numele arhitectului Apolodor din Damasc, acesta a rămas în manuale și în memoria colectivă.
Mult mai puțini știu însă că, peste două secole, Constantin cel Mare a ridicat un alt pod uriaș, care unea Oescus de Sucidava și ajungea pe teritoriul actualului oraș Corabia. Deși se număra printre cele mai impresionante construcții ale Antichității, Podul lui Constantin a rămas, într-un fel, colosul uitat al Dunării.
Ce a apărut din apele Dunării
Agenția Reuters a anunțat că nivelul excepțional de scăzut al Dunării a scos la iveală o parte dintre fundațiile Podului lui Constantin cel Mare.
Structurile au devenit vizibile în apropierea satului Ghighen – Gigen, în denumirea bulgărească, din nordul Bulgariei. În zonă se află ruinele orașului roman Ulpia Oescus, unul dintre capetele vechiului pod.
O echipă a Muzeului Regional de Istorie din Plevna a fotografiat și documentat din aer vestigiile. Arheologii au folosit drone pentru a urmări aliniamentul fundațiilor vizibile și pentru a evalua starea lor de conservare.
Pavel Popov, reprezentant al muzeului, a explicat pentru Reuters că asemenea momente sunt extrem de valoroase pentru cercetători: natura lasă pentru scurt timp la vedere un obiectiv ascuns, în mod obișnuit, sub apele Dunării.
Este însă necesară o precizare: podul nu a fost descoperit acum și din fluviu nu a apărut o porțiune intactă a construcției. Vestigiile erau cunoscute de specialiști, dar nivelul neobișnuit de scăzut al apei le-a oferit arheologilor rara posibilitate de a le observa direct.
Citește și: VIDEO Situație critică la Cernavodă: Dunărea continuă să scadă, iar autoritățile iau măsuri de urgență
La Corabia, oamenii întreabă dacă ruinele se văd și din România
Vestea transmisă de Reuters a traversat rapid Dunărea. Pe grupurile locale de Facebook din Corabia, oamenii au început să întrebe dacă ruinele pot fi văzute și de pe malul românesc.
Imaginile care au declanșat interesul au fost însă realizate lângă Ghighen, în apropierea malului bulgăresc. Reuters nu precizează că fundațiile fotografiate acum ar putea fi observate și din România și, până în prezent, nu există o confirmare publică în acest sens.
Podul ajungea însă chiar pe teritoriul actualului municipiu Corabia. Capătul său nordic se afla la Sucidava, în actualul cartier Celei, unde sunt cunoscute vestigii ale portalului și ale infrastructurii de pe uscat.
Așadar, podul are ruine pe ambele maluri și sub albia fluviului, dar structurile devenite acum vizibile și documentate de arheologii bulgari sunt cele aflate în zona Ghighen. Scăderea Dunării nu înseamnă automat că întregul traseu al podului poate fi urmărit cu ochiul liber de la Corabia.
Colosul care traversa Dunărea și întreaga sa luncă
Podul lui Constantin lega orașul roman Ulpia Oescus, aflat pe teritoriul Bulgariei de astăzi, de cetatea Sucidava, situată în România de azi.
Dimensiunile sale erau impresionante chiar și după standardele actuale. Estimările consacrate în literatura de specialitate indică o lungime totală de aproximativ 2.437 de metri. Dintre aceștia, circa 1.137 de metri traversau albia propriu-zisă a Dunării, iar restul construcției continua peste lunca întinsă din fața Sucidavei.
De aici provine și una dintre confuziile frecvente legate de pod: cei peste 2,4 kilometri nu se aflau în întregime deasupra apei. Construcția trebuia să străbată atât fluviul, cât și terenurile inundabile dintre albie și cetate.
Podul este considerat una dintre cele mai lungi asemenea construcții ale Antichității. Avea piloni din zidărie, în timp ce arcele, suprastructura și calea de trecere erau realizate în mare parte din lemn. Lățimea platformei este estimată la aproximativ 5,7 metri, iar înălțimea sa putea ajunge la circa 10 metri deasupra apei.
Ziua în care Constantin cel Mare a ajuns la Oescus
Podul a fost inaugurat în vara anului 328. Potrivit studiului interdisciplinar publicat în revista „Cercetări Arheologice”, momentul a avut loc, cel mai probabil, la 5 iulie 328, dată la care izvoarele antice consemnează prezența împăratului Constantin cel Mare la Oescus.
Nu știm dacă împăratul a fost primul care a traversat construcția și, evident, nu putem vorbi despre o inaugurare în sensul ceremoniilor moderne. Prezența sa în zonă arată însă importanța uriașă pe care Roma o acorda noului pod.
Construcția este menționată de istoricul roman Sextus Aurelius Victor, iar ridicarea sa a rămas suficient de importantă pentru a fi amintită ulterior de mai mulți cronicari bizantini.
Podul nu era doar o cale între două maluri. Era o declarație de putere: la mai bine de o jumătate de secol după retragerea administrației romane din Dacia, Imperiul demonstra că putea reveni la nord de Dunăre pe o cale permanentă.
De ce avea împăratul nevoie de un pod spre fosta Dacie
În a doua jumătate a secolului al III-lea, administrația și armata romană se retrăseseră oficial din provincia Dacia. Dunărea redevenise principala frontieră a Imperiului, dar teritoriile aflate la nord de fluviu continuau să fie importante din punct de vedere militar.
Constantin cel Mare a purtat campanii împotriva goților și sarmaților și a urmărit să consolideze influența romană dincolo de frontieră. Podul dintre Oescus și Sucidava permitea trecerea rapidă a armatelor și aprovizionarea trupelor trimise la nord de Dunăre.
Construcția trebuie privită ca parte a unei strategii mai ample, care cuprindea întărirea Sucidavei, refacerea drumurilor și menținerea unui cap de pod pe teritoriul fostei provincii.
Nu se poate spune că împăratul a recucerit întreaga Dacie. Roma a redobândit însă controlul asupra unor teritorii de la nordul fluviului și și-a putut proiecta din nou forța militară în regiune.
Un pod uriaș, folosit aproximativ patru decenii
În ciuda dimensiunilor și a efortului necesar construirii sale, Podul lui Constantin a avut o existență surprinzător de scurtă.
Edificiul ar fi fost distrus în mare parte în jurul anului 367, la mai puțin de patru decenii după inaugurare. Momentul și împrejurările exacte ale dispariției sale nu sunt însă cunoscute cu certitudine.
Este posibil ca structura să fi fost afectată în timpul conflictelor de la frontiera dunăreană. Ulterior, curenții puternici, viiturile, înghețurile și degradarea elementelor din lemn au contribuit la dispariția suprastructurii. O parte dintre blocurile de piatră ar fi putut fi recuperate și refolosite de locuitorii regiunii.
Din podul pe care treceau odinioară armatele Imperiului au rămas fundațiile, fragmentele portalurilor și urmele pilonilor ascunse în albia Dunării.
„Podul de aramă” din legendele localnicilor
Construcția nu a dispărut însă și din memoria oamenilor care trăiau pe cele două maluri. Cercetătorii arată că localnicii îl numeau „podul de aramă”, deoarece credeau că picioarele sale fuseseră turnate din metal. Multă vreme, ruinele i-au fost atribuite împăratului Traian.
În poveștile din Câmpia Romanaților, pe vechea punte ar fi trecut noaptea Domnul de Rouă, îndreptându-se spre curțile lui Ler Împărat. Istoria reală și legenda s-au amestecat astfel în jurul unei construcții care dispăruse din peisaj, dar nu și din memoria comunităților.
Podul lui Constantin nu trebuie confundat cu Podul lui Traian dintre Drobeta și Pontes, construit de Apolodor din Damasc în anii 103–105, înaintea războaielor prin care Dacia a fost transformată în provincie romană.
Podul dintre Oescus și Sucidava a fost ridicat cu peste două secole mai târziu și avea o lungime totală mai mare, în principal pentru că traversa și întinsa luncă de pe malul nordic.
Pescarii știau că sub apă se ascunde ceva
Vestigiile podului i-au intrigat multă vreme și pe pescarii Dunării. În anul 1893, Grigore Tocilescu a aflat de la localnici despre existența a șapte „vâltori”, vârtejuri formate în dreptul unor obstacole aflate sub apă.
Cu câteva decenii mai devreme, în 1869, gazetarul și pasionatul de arheologie Cezar Bolliac menționase un pilon din piatră aflat pe șenalul navigabil, aproape de malul românesc. El a identificat poziția portalului nordic și l-a dezvelit în 1873. Portalul a fost cercetat din nou, în 1898, de Pamfil Polonic și Grigore Tocilescu.
O primă batimetrie realizată de Serviciul Hidraulic Român, în 1933, a detectat numai trei piloni. Tehnologia modernă avea să schimbe însă radical imaginea traseului dispărut.
În 2017, măsurători efectuate cu sonare multibeam au identificat 27 de posibile urme ale pilonilor, aliniate pe fundul Dunării pe o distanță de aproximativ 820 de metri. Distanța medie dintre ele era de circa 30 de metri.
În toamna anului 2022, cercetările prin magnetometrie au indicat alte șapte anomalii, pe uscat, de-a lungul unui traseu de aproximativ 210 metri. Acestea se aliniază cu portalul nordic de la Sucidava și cu urmele detectate în albia fluviului, potrivit Universității din București.
Apariția actuală nu reprezintă, așadar, descoperirea unui pod necunoscut, ci un nou moment în lunga istorie a cercetării sale. De această dată, apa s-a retras suficient pentru ca o parte dintre fundații să poată fi fotografiate direct de la suprafață.
Imaginea spectaculoasă ascunde și o veste rea
Pentru arheologi, nivelul extrem de scăzut al Dunării este o ocazie rară. Pentru navigație, agricultură, producția de energie și ecosistemele fluviului, același fenomen reprezintă însă un semnal de alarmă.
Autoritățile leagă situația de seceta severă și de valurile de căldură care au afectat Europa. Încă din iulie, se relata că nivelul Dunării la intrarea în România coborâse la cea mai mică valoare din ultimii 30 de ani.
Când nivelul Dunării va crește din nou, fundațiile fotografiate de arheologii bulgari vor dispărea, cel mai probabil, sub apă. Pentru câteva zile, fluviul a refăcut însă conturul unei construcții care, în urmă cu aproape 1.700 de ani, unea două orașe romane și teritoriile pe care se află astăzi Bulgaria și România.
Cine a fost Constantin cel Mare
Pentru mulți români, Constantin cel Mare este, înainte de toate, împăratul pomenit alături de mama sa, Elena, în calendarul ortodox, la 21 mai. Dincolo de această imagine, Flavius Valerius Constantinus a fost unul dintre conducătorii care au schimbat decisiv cursul Imperiului Roman. S-a născut, cel mai probabil, în jurul anului 272, la Naissus, actualul oraș Niš din Serbia, și a condus Imperiul Roman între anii 306 și 337.
Constantin nu a primit însă de la început puterea asupra întregului imperiu. După moartea tatălui său, Constantius Chlorus, soldații l-au proclamat împărat la Eboracum, actualul York. Au urmat aproape două decenii de alianțe fragile, războaie civile și confruntări cu ceilalți pretendenți la tron. Abia în anul 324, după înfrângerea lui Licinius, Constantin a devenit singurul conducător al Imperiului Roman.
În mod curios, și ascensiunea sa către puterea absolută este legată de un pod. În anul 312, la Podul Milvius, lângă Roma, Constantin l-a învins pe rivalul său Maxențiu. Potrivit tradiției creștine, înaintea bătăliei ar fi văzut pe cer semnul Crucii și mesajul „În acest semn vei învinge”. Relatările antice diferă, iar istoricii privesc cu prudență episodul viziunii. Victoria este însă certă și a reprezentat un moment de cotitură în apropierea lui Constantin de creștinism.
Un an mai târziu, Constantin și Licinius au adoptat politica de toleranță religioasă rămasă în istorie sub numele de Edictul de la Milano. Creștinilor li se recunoștea libertatea de a-și practica religia, iar proprietățile confiscate comunităților lor urmau să fie restituite. Contrar unei confuzii frecvente, Constantin nu a proclamat atunci creștinismul drept religie oficială a imperiului. A sprijinit însă deschis Biserica, a finanțat ridicarea unor lăcașuri și a convocat, în anul 325, Primul Sinod Ecumenic de la Niceea. Deși este considerat primul împărat roman creștin, el a fost botezat abia în ultimele zile ale vieții, în anul 337.
Imaginea împăratului real este mai complicată decât cea păstrată de tradiția religioasă. Constantin a fost și un conducător militar autoritar, format în timpul unor războaie civile nemiloase. În anul 326, fiul său cel mare, Crispus, a fost executat din ordinul său, iar la scurt timp a murit și soția împăratului, Fausta, în împrejurări care au rămas neclare. Motivele celor două morți continuă să fie dezbătute de istorici.
Constantin a rămas în istorie și prin orașul care i-a purtat numele. În anul 330, a transformat vechiul Bizanț într-o nouă capitală imperială: Constantinopolul, actualul Istanbul. Orașul avea să rămână centrul Imperiului Roman de Răsărit timp de peste un mileniu.
Podul dintre Oescus și Sucidava dezvăluie o altă latură a domniei sale. Constantin nu era doar protectorul creștinilor și fondatorul unei noi capitale, ci și un strateg preocupat să refacă forța Romei la Dunărea de Jos. Construcția inaugurată în anul 328 trebuia să transporte rapid armate și provizii la nord de fluviu. Era, în același timp, o demonstrație monumentală că Imperiul Roman revenise pe teritoriile abandonate cu mai bine de jumătate de secol înainte.
