„În această vară se suspendă între 29 iunie şi 1 septembrie linia de tramvai 41 pentru a se realiza nişte lucrări la Podul Ciurel, la staţia de metrou din Drumul Taberei şi la Podul Grant, ele fiind avizate de către Comisia Tehnică de Circulaţie din Primăria Capitalei. Cei trei constructori au înţeles cât de important este ca lucrările să se facă cât mai repede şi concomitent, pentru a putea fi cât mai puţin suspendată linia 41 de tramvai”, a spus Creci pentru Agerpres.
Citeste si: EXCLUSIV. Lacrimi de suferință pentru Sorina. Interviu emoționant cu cea care a crescut-o
În schimb, pentru preluarea călătorilor vor fi introduse 50 de autobuze pe două linii navetă, a anunțat directorul general al STB.
„Se vor face două linii navetă de autobuz, una va fi 641, cu 30 de autobuze, care va funcţiona pe întreg traseul liniei 41, de la Ghencea până la Bulevardul Expoziţiei, iar cealaltă va fi 642 cu 20 de autobuze, care va asigura un aport de capacitate pentru tronsonul cel mai solicitat al liniei 41,
Citeste si: Cutremur de magnitudinea 6,6 pe Insulele Komandore, în estul coastelor ruse
Traseul liniei de autobuze 641 va fi Ghencea- Braşov- Pasaj Lujerului, Virtuţii, Şoseaua Crângaşi, Podul Grant (aici în funcţie de cum vor evolua lucrările), Turda, Mareşal Averescu, Mărăşti şi B-dul Expoziţiei, iar cel al liniei 642, Valea Argeşului, Drumul Taberei – ramura de sud, Braşov, Pasaj Lujerului, Virtuţii, Crângaşi, breteaua de la Pasaj
Citeste si: Motivul pentru care Michael Jackson a fost îngropat în sicriul de aur. 10 ani de când a părăsit scena