Persoanele prezente în coadă susțin că așteaptă în fața centrului de vaccinare de la Spitalul Universitar din București încă de la ora 7 dimineața. Ei au venit pentru a primi rapelul și au sfârșit prin a asta în frig ore întregi.

Dozele de rapel lipseau

După câteva ore, când au cerut să li se explice ce se întâmplă, li s-a spus că lipseau dozele de rapel și că a fost o problemă de aprovizionare de la depozit.

"În primă fază au băgat cam 10 persoane înăuntru, că s-a făcut scandal, că s-a stat așa de mult timp și ni s-a spus că există o pauză de 10 minute. După ce am cerut să vorbim cu cineva, ni s-a spus că nu sunt momentan doze și că trebuie să vină de la Cantacuzino.

Centrul de vaccinare Spitalul Universitar de Urgență din București

Citeste si: Trei noi cazuri de infectare cu noua tulpină Sars-Cov-2. Unde au fost infectați pacienții

Dozele de vaccin au întârziat

Am înțeles că acum a venit vaccinul, așteptăm. Încă nu a fost reluat procesul de vaccinare", a declarat una dintre persoanele care aștepta la rând de la ora 10.00, dar care a adăugat că atunci când a ajuns la centrul de vaccinare în fața ei erau multe persoane care erau acolo de câteva ore, conform Digi24. 

CNCAV a anunțat întârzierea dozelor de vaccin

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) precizează, referitor la întârzierea dozelor de vaccin de la compania Pfizer BioNTech aşteptate luni dimineaţă, că în cursul serii tranşa alocată pentru Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov şi Iaşi va ajunge pe Aeroportul din Otopeni, de unde dozele vor fi trimise către centrele regionale. Marţi, restul dozelor vor ajunge pe aeroporturile din Cluj-Napoca şi Timişoara.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citeste si: Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună- wowbiz.ro

Citeste si: Experții OMS, dezvăluiri după ancheta din Wuhan. Ce spun despre "virusul scăpat din laborator"

"Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, livrarea cantităţilor de vaccin pregătite pentru ţara noastră a fost întârziată, însă s-a identificat soluţia optimă pentru ajungerea acestora în România şi continuarea în bune condiţii a procesului de vaccinare. Astfel, în cursul acestei seri, tranşa alocată pentru Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov şi Iaşi va ajunge pe Aeroportul din Otopeni", a transmis, luni seară, CNCAV.

Marţi dimineaţă, dozele de vaccin au plecat din Aeroportul Otopeni către centrele regionale din judeţele Constanţa, Craiova, Braşov şi Iasi, respectiv către Centrul Naţional de Stocare Bucureşti.

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si