Close sidebar
Close sidebar

Constanţa: Încă opt copii sunt suspectaţi de meningită virală, numărul cazurilor a ajuns la 22

Alţi opt copii sunt suspectaţi de meningită virală, a anunţat Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, astfel că numărul cazurilor a ajuns la 22, în luna octombrie. Probele recoltate de la copiii au fost trimise la Institutul Cantacuzino care urmează să confirme sau să infirme boala în următoarea perioadă.

,


DISTRIBUIE
acest articol

Reprezentanţii DSPJ Constanţa au anunţat marţi, printr-un comunicat, că de la începutul lunii august până în prezent s-a constatat o creştere semnificativă a incidenţei cazurilor de meningită acuta virală în judeţul Constanta.

Astfel, în luna octombrie, până la data de 11 inclusiv, există 22 de suspiciuni de meningită virală, fiind vorba despre copiii cu vârste cuprinse între 4 şi 9 ani şi 10 şi 14 ani.

“În şase dintre colectivităţile de copii din oraşul Constanţa au fost înregistrate câte două cazuri. Incidenţa este peste cea aşteptată comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, se arată în comunicatul DSPJ Constanţa.

Reprezentanţii Direcţiei spun că starea de sănătate a celor 22 de copii nu este gravă, ei aflându-se sub observaţie medicală. În acest cazuri au fost trimise probe la Institutul Cantacuzino pentru confirmarea sau infirmarea acestui diagnostic.

Specialiştii instituţiei spun că nu sunt necesare măsuri suplimentare de prevenţie pentru a fi prevenită contaminarea în colectivitate, fiind suficiente măsurile de igienă curente, cu condiţia să fie corect aplicate.



Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică recomandă ca în unităţile de învăţământ să fie realizat zilnic triajul copiilor, cei cu suspiciuni urmând să fie trimişi la medicul de familie sau la cel de medicină şcolară.

Totodată, specialiştii DSPJ Constanţa cer ca sălile de curs şi grupurile sanitare să fie aerisite, iar elevilor să li se spună să folosească batiste de unică folosinţă când strănută sau tuşesc şi să se spele cât mai des pe mâini cu apă şi săpun.


Până în data de 9 octombrie, 14 copii s-au prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, având suspiciune de meningită virală, starea lor de sănătate nefiind gravă.

Cadrele medicale le-au recoltat copiilor probe care au fost trimise la Institutul Cantacuzino, care va stabili dacă se confirmă sau nu acest diagnostic.

Rezultatul analizelor de la Institutul Cantacuzino ar putea fi cunoscut în această săptămână.

Citeste si: Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?- kanald.ro

Citeste si: Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?- wowbiz.ro

Citeste si: Cercetătorii au descoperit „timpul negativ” într-un experiment de fizică cuantică- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI